Primarul din Oradea, despre vizita lui Sandu: Am sentiment de stimă
Primarul din Oradea, Florin Birta, a venit cu un mesaj după întrevederea cu Maia Sandu.
Într-un mesaj pe pagina sa de Facebook, edilul a declarat că au discutat despre Oradea și investițiile făcute pe bani europeni, transmite Știri.md.
„Întâlnirile sunt oportunități care ne ajută să dezvoltăm noi relații, să schimbăm opinii, bune practici pentru a identifica soluții la problemele cu care se confruntă societatea europeană.
O astfel de întâlnire a fost și cea cu președinta Republicii Moldova, doamna Maia Sandu, pe care am avut plăcerea și onoarea să o primesc în Primăria Oradea și să-mi exprim sentimentele de stimă pentru profilul de lider implicat pentru a scrie un capitol nou al Republicii Moldova.
Aprecierile pentru dezvoltarea orașului și a județului nostru și interesul pentru dezvoltarea de proiecte comune reconfirmă direcția performantă a administrației orădene și județene. În semn de respect față de frații noștri din Moldova, Municipiul Oradea și județul Bihor colaborează pentru construcția unui parc public în Băcioi, o suburbie a Chișinăului”, menționează Florin Birta.
Reamintim că Maia Sandu a fost surprinsă la aterizare, în aeroportul din Oradea, în noaptea de 7 ianuarie.
Aseară, 8 ianuarie, șefa statului a fost din nou surprinsă pe Aeroport, deja în drum spre Chișinău.