23 mai, 15:07
1 754
8
Primarul de Iași, către Chicu: Nu am avut așteptări de la domnia voastră
23 mai, 15:07
1 754
8

Primarul de Iași, România, Mihai Chirica, a comentat declarația prim-ministrului Republicii Moldova, Ion Chicu, ce a creat un scandal diplomatic dintre autoritățile de la București și cele de la Chișinău.

„Ați jignit România, românii, limba română, istoria noastră comună, moșii și strămoșii noștri, pe propria dumneavoastră mamă și pe copiii care-i aveți”, a declarat alesul Iașiului, menționând că „m-ați făcut să-i iubesc și mai mult pe frații mei din Moldova”, transmite Știri.md cu referire la ZdG.

Mihai Chirica a punctat că „suntem supărați” în urma în urma unor afirmații denigratoare ale priministrului Chicu la adresa României, deoarece „nu aveam și nu am avut așteptări de la domnia voastră”.

„Tot ce a făcut și va mai face România pentru cetățenii Basarabiei este pentru că această națiune este călcată în picioare de proprii ei conducători, este umilită și sărăcită, vândută la străini și, mai nou, jignită.

Ați jignit România, românii, limba română, istoria noastră comună, moșii și strămoșii noștri, pe propria dumneavoastră mamă și pe copiii care-i aveți.

Ați vorbit urât în limba română despre țara care, cu același grai, a întins o mână de ajutor.

Și nu suntem o țară bogată, dar din puținul nostru am dăruit celor care au același sânge ca noi. 

Ați jignit milioane de basarabeni care au și cetățenie română, au copii aici la școală, au afaceri prospere la noi și se uită cu mândrie la istoria noastră comună.

Nu ne-am supărat, căci nu merită atenția ceea ce ați spus despre noi toți, dar imaginați-vă cum ar fi fost dacă germanii din estul zidului Berlinului îi apostrofau pe germanii din vest? Oare ce înțelegeți de aici? Se pare că mai nimic.

Nu suntem supărați, domnule Chicu, chiar dacă ne-am îmbolnăvit medicii, îngrijind pe ai noștri. Și știți de ce? Pentru că nu va dura foarte mult și dumneavoastră n-o să mai fiți nimic, dar absolut nimic, ci doar o pată roșie pe o floare albă – Basarabia! Închei aici și vă fac o mărturisire: m-ați făcut să-i iubesc și mai mult pe frații mei din Moldova”, a conchis Chirica.

Ați depistat o greșeală? Evidențiați cuvântul și apăsați
ctrl
+
enter