main logo
524

Președintele țării a avut o întrevedere cu noul șef al MAEIE

Preşedintele Igor Dodon a discutat despre politica externă cu noul ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Nicolae Popescu.

Președintele țării a avut o întrevedere cu noul șef al MAEIE

Potrivit agenţiei Infotag, despre aceasta el a comunicat pe pagina sa de facebook, transmite Știri.md.

Întrevederea a avut loc după ce noul şef al MAEIE, numit sâmbătă în această funcţie, a depus jurământul. 

Ceremonia a avut loc la Preşedinţie marţi, deoarece până acum Popescu se afla la Paris, unde activa în cadrul unor organizaţii internaţionale.

"Consider că domnul Popescu este un profesionist, iar propunerea prim-ministrului Maia Sandu de a înainta candidatura sa la această funcţie este o decizie corectă", a scris Dodon. 

El şi-am exprimat speranţa în vederea unei bune colaborări cu Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene în frunte cu o nouă conducere şi a constatat cu regret "lipsa aproape totală a unei colaborări dintre Administraţia Preşedintelui şi MAEIE în perioada fostului ministru". 

"În context, am indicat necesitatea efectuării unei analize a activităţii unor ambasadori ai Republicii Moldova, care, în această perioadă, dezinformează partenerii noştri externi cu privire la procesele politice care au loc în ţară. Domnul Popescu a menţionat că statutul de ambasador îi obligă să prezinte statul în ansamblu, şi nu un partid politic, aşa cum se întâmplă în prezent", a subliniat Dodon.

El a menţionat că în cadrul dialogului a mai discutat chestiuni ce ţin de promovarea unei politici externe echilibrate a Moldovei şi "a menţionat importanţa menţinerii tuturor acordurilor internaţionale încheiate de Republica Moldova, inclusiv cu Uniunea Europeană". 

"De asemenea, am reiterat interesul obiectiv al ţării noastre privind restabilirea parteneriatului deplin cu Federaţia Rusă", a evidenţiat Dodon.

Nicu Popescu a absolvit Institutul de Stat de Relaţii Internaţionale din Moscova în anul 2002, deţine un doctorat în relaţii internaţionale de la Universitatea Central Europeană din Budapesta. 

A activat în calitate de cercetător la Centrul pentru Studii Politice Europene din Bruxelles, la Consiliul European pentru Relaţii Externe di Londra, a fost analist principal al Institutului UE pentru Studii de Securitate, a predat la universitatea din Barcelona. 

În perioada 2010-2013 a fost consilier al prim-ministrului Republicii Moldova în domeniul politicii externe.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării