main logo
580

Președintele bulgar, Rumen Radev, va vizita Republica Moldova

Președintele bulgar, Rumen Radev, va vizita Republica Moldova, pe 27 și 28 octombrie, la invitația președintelui Republicii Moldova, Maya Sandu.

Președintele bulgar, Rumen Radev, va vizita Republica Moldova

Vizita are loc în contextul împlinirii a 30 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre Bulgaria și Moldova, pe care ambele țări le sărbătoresc în acest an, transmite Știri.md cu referire la Agenția Telegrafică Bulgară

Agenda vizitei va conține discuții privind aprofundarea ulterioară a relațiilor comerciale și economice dintre Bulgaria și Moldova, cooperarea în domeniul integrării europene și parteneriatul regional în Europa de Sud-Est. Accentul va fi pus și pe condițiile de păstrare a culturii și identității naționale a numeroasei comunități bulgare din țară. Potrivit datelor oficiale, comunitatea bulgară din Moldova numără peste 50.000 de oameni, bulgarii fiind al șaselea grup etnic ca mărime de aici. 

Pe 27 octombrie, șeful statului bulgar, Rumen Radev, va fi întâmpinat de omologul său din Republica Moldova, Maia Sandu, la Președinția din Chișinău. Cei doi vor avea o întâlnire, după care vor avea loc discuții între delegațiile oficiale ale Bulgariei și Republicii Moldova. Ulterior, președinții Radev și Sandu vor face declarații de presă.

Șeful statului bulgar va avea o întrevedere și cu președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu. În cursul zilei, președintele Radev va depune flori la monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt.

Pe 28 octombrie, Radev va vizita orașul Taraclia și va participa la serbările cu ocazia Zilei Bulgarilor Basarabeni - 29 octombrie. Ziua Bulgarilor Basarabeni se numără printre cele mai semnificative sărbători pentru comunitatea bulgară din Moldova. Președintele bulgar va participa la o ceremonie la Universitatea de Stat „Grigore Ţamblac” din Taraclia.

În clădirea instituției de învățământ, șeful statului bulgar, împreună cu președintele Maia Sandu, va participa la o întâlnire bilaterală dedicată activităților și perspectivelor Universității din Taraclia. 

Tot la Taraclia, președintele va participa și la deschiderea clubului de presă al Agenției Telegrafice Bulgare.

În cadrul vizitei sale în Moldova, șeful statului bulgar va vizita și Liceul Teoretic Bulgar „Vasil Levski” din Chișinău. Rumen Radev va merge și la monumentul Șipka din capitala Moldovei.

În timpul vizitei sale în Moldova, Rumen Radev va fi însoțit de soția sa, Desislava Radeva.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării