point Logo
main logo
main logo
1158

Premierul refuză ajutorul lui Ceban la deszăpezire: Încerc s-o fac my way

Prim-ministrul Alexandru Munteanu a declarat că nu consideră necesar sprijinul anunțat de primarul Capitalei, Ion Ceban, pentru intervențiile în zonele afectate de ninsori, subliniind că autoritățile centrale au mobilizat deja resursele necesare pentru a gestiona situația.

Premierul refuză ajutorul lui Ceban la deszăpezire: Încerc s-o fac my wayColaj: Știri.md

Anterior, Ion Ceban a afirmat că este pregătit să trimită autospeciale și muncitori pentru deszăpezire, cu condiția semnării unui document de către Guvern, transmite Știri.md cu referire la tv8.md.

Premierul a menționat că nu crede că Primăria dispune de capacitățile necesare pentru astfel de acțiuni și a precizat că, la solicitarea autorităților locale, au fost mobilizate Armata și alte servicii, care au intervenit inclusiv la instituții medicale.

Totodată, șeful Executivului a afirmat că, deși primarul ar fi solicitat în repetate rânduri întâlniri cu el, nu s-a prezentat la reuniunea cu primarii organizată ieri și nu a răspuns la apelurile telefonice. Premierul a adăugat că, în timpul ultimului viscol din Chișinău, Guvernul a mobilizat Armata, carabinierii și serviciile pentru situații de urgență pentru a sprijini cetățenii.

Alexandru Munteanu a mai spus că îl deranjează atunci când politicienii încearcă să obțină beneficii de imagine din astfel de situații.

„Eu, poate din cauză că vin din altă lume, încerc s-o fac my way, în felul meu. Și încercăm și noi la Guvern să o facem altfel”, a adăugat premierul.

tv8.md
Publicitatea ta poate fi aici