main logo
2327

Poze cu persoane interceptate, făcute în 2019. Explicația lui Moțpan

Documentul prezentat astăzi de către președintele Comisiei parlamentare securitate națională, apărare și ordine publică, Chiril Moțpan, în care apare o listă cu mai multe persoane, printre care jurnaliști, oameni de afaceri, activiști civici ș.a., care ar fi fost interceptați și urmăriți ilegal pe vremea guvernării Partidului Democrat, trezește semne de întrebare.

Poze cu persoane interceptate, făcute în 2019. Explicația lui MoțpanFoto: tv8.md

Deși aceste persoane ar fi fost filate în timpul și după valul de proteste organizate de Platforma DA în ultimii doi-trei ani, unele fotografii din lista prezentată de deputat sunt făcute anul acesta, transmite Știri.md cu referire la Tv8.md.

Spre exemplu, fotografia în care apare jurnalista de la TV8, Mariana Rață a fost făcută toamna aceasta, iar imaginea cu jurnalista TV8 Natalia Morari, preluată de pe rețelele de socializare, este publicată la finele lunii august, când TV8 a desfășurat campania „Independent, deci am voce”, dedicată Zilei Independenței.

În același timp, fotografia lui Sergiu Tofilat este făcută în campania electorală pentru alegerile locale din acest an, în cadrul cărora activistul a candidat la funcția de consilier municipal din partea formațiunii „Forța Nouă”.

Chiril Moțpan nu are o explicație la aceste fotografii: „Acesta nu este un document oficial, este o informație obținută pe cale liberă. Cineva mi-a adus-o, chiar nu știu cine. Așa am primit-o. Eu mă documentez încă și săptămâna viitoare o să ne mai revedem. Nu am nicio explicație…”, a spus Chiril Moțpan, contactat de TV8.

Lista persoanelor care ar fi fost interceptate a fost prezentată azi de către Chiril Moțpan în cadrul unei conferințe de presă.

Procuratura Generală s-a autosesizat la acestea informații și verifică, dacă acestea diferă sau nu de informațiile apărute anterior în presă la acest subiect, în baza cărora în luna septembrie au fost pornite trei cauze penale.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării