Popșoi: Fiind frustrat că a pierdut alegerile, Dodon pedepsește oamenii
Vicepreședintele PAS, Mihai Popșoi, susține că PSRM a refuzat calea autodizolvării Parlamentului, preferând să perpetueze suferința oamenilor.
Într-o postare pe o rețea de socializare, Popșoi scrie că, fiind frustrat că a pierdut alegerile, acum Igor Dodon pedepsește oamenii, transmite Știri.md.
"Socialiștii merg împotriva poporului. PSRM au refuzat calea autodizolvării Parlamentului, preferând să perpetueze suferința oamenilor. De dragul schemelor și corupției, ei sunt gata să se țină de scaunele parlamentare până la final, indiferent de costurile economice și sociale pentru țară și fiecare cetățean în parte.
E păcat că Dodon, fiind frustrat că a pierdut alegerile, acum pedepsește oamenii. Dodon și PSRM doresc adâncirea crizei. Ei gândesc: “După noi și potopul!” E păcat ca decizia socialiștilor demonstrează lipsa de consens politic național cu privire la dizolvarea cât mai urgentă a Parlamentului și organizarea alegerilor anticipate. Socialiștii se gândesc doar la propriile buzunare și nu îi interesează soarta oamenilor în aceste vremuri grele. E păcat că interesele personale și de partid ale PSRM prevalează asupra intereselor oamenilor, care își doresc revenirea la normalitate.
Totuși, chiar dacă unii merg împotriva poporului, de ce te temi de aceea nu scapi. Alegerile anticipate vor avea loc, indiferent de frica socialiștilor! Însă poporul nu va uita că Dodon a ales să prelungească suferința oamenilor prin refuzul dizolvării imediate a Parlamentului!", a scris Popșoi.