main logo
647

Popescu: Țara e prea mică pentru a suferi de la conflicte geopolitice

R. Moldova este prea mică ca să-și permită să sufere din cauza unor conflicte geopolitice.

Popescu: Țara e prea mică pentru a suferi de la conflicte geopoliticeFoto: google.com

Cel puțin aceasta a declarat noul ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, într-un interviu, în timpul vizitei la Washington, transmite Știri.md cu referire la Unimedia.

„Eu cred că, într-adevăr, populația Republicii Moldova și cetățenii Republicii Moldova, o bună parte din ei, preferă o apropiere de Rusia, alții preferă o apropiere de Europa, dar în fond eu cred că, practic, toți cetățenii Republicii Moldova sunt uniți în dorința lor de a avea relații bune cu toți partenerii externi. 

Cei care preferă o apropiere de Rusia, practic, de cele mai multe ori nu sunt anti-europeni și nu sunt anti-americani și, prin urmare, acei cetățeni ai Republicii Moldova care preferă integrarea europeană de foarte multe ori nu sunt anti-ruși. 

Și în sensul acesta cred că un metanarativ, o platformă de politică externă care unește peste 80 la sută din cetățenii Republicii Moldova este dorința de a face țara mai prosperă, de a crea locuri de muncă și a atinge acest obiectiv prin relații corecte cu toți partenerii externi – și cu Statele Unite, și cu Uniunea Europeană, și cu România, și cu Ucraina, și cu Rusia”, a declarat Nicu Popescu.

În acest sens, ministrul de Externe susține a menționat că „Republica Moldova este prea mică ca să-și permită să sufere din cauza unor conflicte geopolitice”.

„Sunt sigur că putem avea o politică externă care este subordonată dorinței cetățenilor de a construi o țară mai prosperă”, a conchsi Popescu.

Menționăm că Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Nicolae Popescu, în perioada 17-19 iunie 2019, s-a aflat într-o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii. 

Şeful diplomaţiei moldoveneşti a avut mai multe multe întrevederi cu oficiali din Washington dar şi cu reprezentanţii diasporei moldoveneşti.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării