Popescu: Negocierile tehnice cu UE sunt un pas important, dar mai este mult de muncit
Negocierile tehnice dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană reprezintă, în practică, același lucru ca negocierile formale de aderare, însă pentru moment lipsește unda verde politică, afirmă Nicu Popescu. Potrivit lui, această formulă permite continuarea reformelor fără a pierde timp până la deblocarea procesului oficial.
Colaj: point.mdDeclarațiile au fost făcute într-un interviu acordat RFI, unde Popescu a explicat că Uniunea Europeană a transmis Chișinăului listele de măsuri și reforme necesare pentru aderare, în baza evaluărilor realizate în ultimii doi ani, transmite Știri.md.
„La modul practic, aceste negocieri tehnice înseamnă același lucru ca și negocierile formale. Doar că, deocamdată, nu există undă verde politică. Pentru a contura blocajul Ungariei, Uniunea Europeană a transmis Chișinăului acele documente la care s-a ajuns în urma evaluărilor făcute în ultimii doi ani privind necesitățile de reforme”, a declarat Nicu Popescu.
Potrivit acestuia, Republica Moldova a început deja implementarea reformelor în baza recomandărilor Uniunii Europene.
„Republica Moldova destul de repede a pornit procesul de reforme necesare în baza recomandărilor UE, pe întreg spectrul de capitole și clustere necesare. Această deschidere a încă trei clustere în procesul de negocieri tehnice este încă o treaptă. Este foarte important, foarte pozitiv, dar evident, mai rămâne destul de mult de lucru”, a spus Popescu.
El a precizat că, în prezent, Republica Moldova dispune de o foaie de parcurs mai clară pentru reforme.
„Noi deja știm foarte clar și putem să ne bazăm pe recomandările exacte ale Uniunii Europene, pe acele reforme care trebuie adoptate în mod prioritar, pentru că acolo, conform analizei Uniunii Europene, avem cele mai mari lacune. Deci, acum avem o foaie de parcurs mult mai clară și evaluarea Uniunii Europene a acelor măsuri pe care noi trebuie să accelerăm procesul de reforme”, a afirmat acesta.
Potrivit lui Popescu, Uniunea Europeană începe întotdeauna cu reformele în domeniul justiției și combaterea corupției, însă în această etapă accentul cade și pe alte domenii.
„Republica Moldova primește această listă de măsuri necesare, predominant în domeniul politicilor agricole și politicilor de mediu, dar și în domeniul economic”, a spus expertul.
Aceste reforme ar urma să ajute țara să se apropie de standardele europene în mai multe domenii, inclusiv protecția mediului, calitatea apei și standardele pentru produsele agricole.
„Vorbim despre măsuri legislative, dar ulterior multe dintre aceste măsuri vor presupune și investiții destul de mari în laboratoare, stații de epurare a apei și infrastructură. În baza acestor schimbări legislative vor urma treptat și investiții majore, inclusiv cu sprijin european”, a explicat Popescu.
Potrivit lui, Republica Moldova are sprijinul tuturor statelor membre ale Uniunii Europene pentru lansarea oficială a negocierilor de aderare.
„Republica Moldova are sprijinul unanim al statelor membre pentru lansarea acestor negocieri. Nu Republica Moldova controlează calendarul acestor decizii, dar sprijinul pentru țara noastră este unanim din partea tuturor statelor membre”, a declarat acesta.
Popescu a subliniat că prioritatea rămâne aderarea la Uniunea Europeană și dezvoltarea unei economii capabile să funcționeze în piața unică europeană.
„Republica Moldova trebuie să construiască o economie funcțională care va putea să prospere în interiorul pieței unice, va putea să exporte mai mult și va beneficia de libera circulație a capitalului, a lucrătorilor și a bunurilor”, a spus acesta.
În același timp, Republica Moldova trebuie să dezvolte un sector agricol compatibil cu standardele europene, astfel încât producătorii locali să poată exporta mai ușor și să beneficieze, în viitor, de subvențiile europene pentru fermieri.
O altă prioritate menționată de Popescu este aplicarea Planului de Creștere Economică pentru Republica Moldova.
Potrivit lui, aderarea la Uniunea Europeană presupune nu doar adoptarea legislației europene, ci și modernizarea infrastructurii și a economiei.
„Pentru cetățeni, cele mai vizibile lucruri sunt realitățile – drumuri bune, școli bune, produse curate și ecologice. Pentru ca Republica Moldova să fie în stare să își modernizeze nu doar legislația, dar și realitățile, există acest pachet substanțial de asistență economică financiară europeană”, a spus Popescu.
Uniunea Europeană a transferat recent aproape 200 de milioane de euro pentru Republica Moldova, bani care fac parte din Planul de Creștere Economică și care au fost acordați după implementarea a 24 de reforme cheie.
Fondurile europene sunt deja folosite pentru proiecte concrete, inclusiv interconectări electrice, dezvoltarea energiei regenerabile și modernizarea infrastructurii de apă.
„Aceste fonduri mari europene urmează să fie investite în îmbunătățirea infrastructurii de care beneficiază întreaga societate și întreaga economie”, a precizat Popescu.
El a menționat și criza ecologică de pe râul Nistru, care a fost discutată în aceste zile la Bruxelles.
„Cu toții vedem criza din râul Nistru și descoperim că Republica Moldova nu are suficiente capacități de rezolvare a acestei crize. Avem nevoie de asistența României, pentru care suntem foarte recunoscători, dar trebuie să dezvoltăm și noi acele capacități în sectorul public pentru a putea avea soluții la astfel de probleme”, a declarat Popescu.
Potrivit acestuia, un moment important pentru evoluția procesului politic european îl reprezintă alegerile din Ungaria.
„Următorul moment politic important este reprezentat de alegerile din Ungaria. Până atunci se lucrează pe lista de măsuri pe care știm că trebuie să se lucreze. Aștepți politic, dar nu aștepți administrativ. Continui să faci exact același lucru pe care l-am fi făcut dacă negocierile începeau formal”, a spus Popescu.
În aceste zile, la Bruxelles au avut loc mai multe evenimente dedicate parcursului european al Republicii Moldova.
Popescu a afirmat că mesajele transmise de oficialii europeni sunt pozitive, iar progresele Chișinăului sunt apreciate.
„Comisarul pentru extindere Marta Kos a spus foarte clar că progresele sunt apreciate, iar sumele promise Republicii Moldova sunt debursate conform calendarului prevăzut”, a declarat acesta.
Totodată, la Bruxelles există preocupări legate de situația de securitate din regiune, continuarea războiului din Ucraina și impactul conflictului din Orientul Mijlociu asupra piețelor energetice.
Potrivit lui Popescu, aceste evoluții pot influența economiile europene și pot crește riscul inflației, însă nu schimbă modul în care Uniunea Europeană privește parcursul european al Republicii Moldova.