Popescu, la Madrid: Aderarea la UE, pe agenda discuțiilor cu ministrul de Externe
Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, a avut o întrevedere cu José Manuel Albares Bueno, ministrul spaniol al Afacerilor Externe, Uniunii Europene și al Cooperării.
Viitorul R. Moldova în Uniunea Europeană a fost subiectul principal al discuțiilor, transmite Știri.md.
Ministrul moldovean a făcut o retrospectivă a discuțiilor cu ministrul spaniol.
- Aderarea la Uniunea Europeană
„Vom coopera strâns cu președinția spaniolă a Consiliului Uniunii Europene care începe din 1 iulie cu obiectivul principal – integrarea europeană accelerată și livrarea reformelor în domeniul justiției, luptei împotriva corupției, consolidarea democrației și capacităților administrative și modernizarea economiei”.
- Securitatea regională
„Ca răspuns la invazia Rusiei în Ucraina, am condamnat ferm agresiunea militară rusă și încălcarea dreptului internațional. Am discutat cu omologul meu despre provocările cu care se confruntă țara noastră din cauza acestui război brutal, în special în sfera energetică, securitatea cibernetică și amenințările hibride. Moldova continuă efortul umanitar găzduind refugiații ucraineni, oferind asistență umanitară, contribuind la căile solidarității și stabilitatea regională”.
- Dialog bilateral
„Am convenit să sporim dialogul nostru în sfera comercial-economică prin organizarea unor misiuni ale oamenilor de afaceri, să intensificăm contactele pe linia ministerelor de Externe pe dimensiunea afacerilor europene, ministerelor Apărării și ale Afacerilor Interne pe dimensiunea de securitate și reziliență”.
Cei doi oficiali au mai convenit să promoveze unele inițiative în beneficiul cetățenilor ambelor state - intrarea în vigoare a acordului în domeniul social, semnarea în viitor a acordului privind conversiunea permiselor de conducere și continuarea discuțiilor privind liberalizarea roaming-ului.
Tot în cadrul vizitei, cei doi miniștri au semnat un Memorandum de înțelegere între Institutul Diplomatic al Republicii Moldova și Școala diplomatică a Ministerului Afacerilor Externe, al Uniunii Europene și Cooperării al Spaniei.