main logo
2025

Podoleak: Transnistria este o enclavă criminală a Federației Ruse

De la începutul războiului, autoritățile din Ucraina monitorizează îndeaproape acțiunile conducerii autoproclamatei republici nistrene.

Podoleak: Transnistria este o enclavă criminală a Federației Ruse

Declarația a fost făcută de Mihail Podoleak, consilier prezidențial de la Kiev, într-un interviu oferit TV8, transmite Știri.md.

Mihail Podoleak susține că Transnistria este o enclavă militară rusească pe teritoriul Republicii Moldova.

„Noi urmărim intens posibilele atacuri din partea Transnistriei, eu nu știu cum voi o numiți, eu o numesc „enclavă criminală a Federației Ruse, enclavă criminală transnistreană”. Din păcate, pentru noi prezența unor astfel de enclave, cum ar fi Donețk, Lugansk și Crimeea, a dus la această tragedie sub formă de război. De aceea eu consider că dacă pe teritoriul unei țări se va afla o astfel de enclavă militară rusească, indiferent cum se va numi, nu contează în ce relații sunteți cu ei și dacă granițele sunt deschise pentru trecerea mașinilor cu numere transnistrene să circule pe teritoriul Moldovei, eu consider că aceasta este o bombă cu efect întârziat, într-o formă sau alta ea va submina statalitatea”, a declarat Mihail Podoleak. 

Consilierul șefului administrației prezidențiale de la Kiev mai susține că așa-zișii lideri transnistreni urmăresc cu atenție luptele care se duc în Ucraina și conștientizează bine pericolele pentru regimul lor în cazul unei intervenții militare.  

„Noi înțelegem că de acolo puteau începe în orice moment acțiuni militare, cu toate acestea noi monitorizăm acum intens tot ce se întâmplă acolo și înțelegem ce dispoziții domină acolo, luând în considerare cele peste 200 de zile de război, ce dispoziții domină inclusiv în această enclavă. Adică oamenii de acolo înțeleg că pot în cele din urmă să provoace începutul sfârșitului enclavei sale, dacă vor încerca să atace Ucraina”, a mai spus Podoleak.

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării