main logo
782

Plîngău: Magistrații, mai inventivi la aplicarea legii decât deputații

Liderul Partidului Politic Platforma DA, Dinu Plîngău, susține că magistrații sunt mai inventivi decât politicienii la aplicarea legii. Declarațiile vin în concluzia ședinței de ieri a Adunării Generale a Judecătorilor.

Plîngău: Magistrații, mai inventivi la aplicarea legii decât deputații

„Cei din urmă mai au încă de învățat cum să adopte și cum se pot șmecheri unele legi, iar încăpățânarea prostească din partea ambelor tabere creează probleme mari”, a scris Plîngău pe rețele, transmite Știri.md cu referire la Unimedia.info.

„Ieri a avut loc Adunarea Generală a Judecătorilor. Scopul de bază: alegerea unor membri noi în CSM din rândul celor care au fost propuși de Comisia Pre-vetting. Nu a fost selectat nimeni, ședința a fost amânată.

Soluția e doar căutarea unui consens, cât încă și cei vreo 70-80 % din magistrații Curților de Apel nu s-au alăturat celor de la CSJ. Părerea ONG-urilor politice care spun că e totul normal în justiție nu trebuie luată în serios. O altă concluzie este că orice magistrat cu cerere în partid, mai degrabă sau mai târziu, va suporta consecințe. Unii le suportă acum, prin demisii sau nepromovări, alții le vor suporta peste 2,5 ani. Oamenii vor ca justiția să fie independentă, nu îngălbenită, înălbăstrită, înroșită sau alegeți voi preferința politică”, a scris Plîngău pe pagina de Facebook.

„Multe prostii au fost comise în procesul acestei reforme, de la politizarea excesivă, până la promovarea celor mai puțin integri. Dacă continuăm datul cu capul de perete, mă îndoiesc că vom vedea vreo reformă pe durata acestei legislaturi.

Și da, celor care strigă bravo PAS și că toți magistrații acum trebuie dați afară, vă zic că faceți un mare serviciu tuturor bandiților a căror dosare stau în așteptare. Altfel, ministra Justiției nu s-ar duce pe la judecători să-i roage să rămână, de la cei mai normali, până la cei mai odioși și încă și salarii mărite să le promită. Situația în care ne-am pomenit este în avantajul numai a forțelor nesănătoase, dar am ajuns aici și din cauza prostiei, miopiei și orgoliilor excesive”, a mai adăugat liderul Partidului Politic Platforma DA.

După patru ani de tentative eșuate, ieri judecătorii din Republica Moldova s-au întrunit la Adunarea Generală. Timp de 5 ore, cei peste 300 de magistrați au avut luări de cuvânt, apoi au decis să ia o pauză în care să elaboreze o declarație comună, despre starea lucrurilor în justiție, apoi se va veni cu propuneri despre regulament.

În plină Adunare Generală a Judecătorilor, președinta Maia Sandu a cerut Parlamentului și Guvernului să creeze o instanță separată, care să investigheze cazurile de corupție mare din sistemul justiției. „Cei corupți, cei deprinși cu comenzi la telefon, cei obișnuiți cu mita nu vor să-și schimbe năravul sau, și mai mult, să fie pedepsiți pentru ce au făcut”, a declarat Maia Sandu, care a mers astăzi cu o vizită surpriză în Parlament și a ținut un discurs la tribuna centrală.

De asemenea, ieri, șefa statului Maia Sandu a anunțat că va convoca pentru ziua de luni, la ora 14:00, Consiliul Suprem de Securitate în legătură cu situația excepțională din justiție.

Ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, a venit cu o reacție, după ce ieri, Adunarea Generală a Judecătorilor a amânat numirea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Aceasta susține că, prin alegerea și formarea unui organ de autoadministrare, a fost o șansă de a debloca situația precară din justiție. „Se impune întreprinderea unor soluții dure și, de această dată, chiar nu pot fi invocate acuzații de imixtiune”, a scris Veronica Mihailov-Moraru pe rețele.

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării