main logo
732

PLD va promova un model economic ce va favoriza producția locală

Partidul Legii și Dreptății (PLD) îşi propune relansarea economiei naţionale.

PLD va promova un model economic ce va favoriza producția localăFoto: ipn.md

Candidatul numărul unu pe lista electorală a formațiunii, Mariana Durleșteanu, expert în finanţe, a anunțat într-o conferință de presă la IPN intenţia partidului de a implementa un Model socio-economic care s-ar potrivi Republicii Moldova, unul digitalizat, ca deciziile să se ia rapid şi să se evite birocraţia, transmite Știri.md.

„Vom promova un model economic care să favorizeze producția autohtonă prin transferul de tehnologii și încurajarea exporturilor”, a spus Mariana Durleșteanu.

„Urmează să ne apreciem de unde luăm mijloace financiare pentru orice domeniu”, a spus Mariana Durleşteanu.

Ea a menţionat că cetăţenii cu drept de vot depinde „cum vom trăi următorii patru ani”.

„Dacă doriţi o viaţă frumoasă, alegerea se face pentru Partidul Legii și Dreptății”, a chemat candidata.

Mariana Durleşteanu afirmă că s-a ajuns în momentul când, după 30 de ani de independenţă, Partidul Legii și Dreptății are oportunitatea să demonstreze lucruri frumoase şi rezultate concrete.

Candidata a făcut un îndemn către toți actorii politici – să nu ajungă la denigrări reciproce.

„Partidul Legii și Dreptății va face o campanie corectă, onestă și modestă. Vom demonstra că politica se poate face şi cu bani puțini”, a dat asigurări Mariana Durleșteanu.

Partidul Legii și Dreptății a anunţat că se lansează în campania electorală cu o echipă modestă, care nu intenționează să „umble din sat în sat cu cerşitul” sau să spele averi dobândite ilicit, prezentându-le ca donații pentru partid. 

Programul electoral al formaţiunii presupune ordine şi disciplină în toate domeniile.

Odată ajunşi în Parlament, membrii partidului spun că vor începe cu pornirea motoarelor în economia naţională. 

Concomitent, aceştia îşi propun rezolvarea problema corupției, din cauza căreia, în opinia lor, Republica Moldova nu poate atrage investiții, dar și să se dezvolte economic și social.

Partidul a intrat în campania electorală cu sloganul: „Restartăm Moldova!”, cu o echipă selectată „după calitate nu cantitate”, formată din 56 de candidați.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării