main logo
328

Planul de acțiuni al parteneriatului Moldova-NATO, discutat la Bruxelles

Implementarea Planului Individual de Acţiuni al Parteneriatului Republica Moldova-NATO (IPAP) pentru anii 2017-2019 a fost evaluată în cadrul Reuniunii Comitetului Reprezentanţilor Permanenţi Adjuncţi al NATO.

Planul de acțiuni al parteneriatului Moldova-NATO, discutat la BruxellesPlanul de acțiuni al parteneriatului Moldova-NATO, discutat la Bruxelles

Această reuniune a fost desfăşurată la sediul Cartierului General NATO din Bruxelles, la care au participat reprezentanţi ai celor 29 de state aliate.

Potrivit agenţiei Infotag cu referire la un comunicat al Ministerului Apărării, realizările ministerului pe domeniul de responsabilitate au fost prezentate de secretarul general de stat Radu Burduja, transmite Știri.md

În acest sens, el s-a referit la progresele înregistrate de Republica Moldova în sectorul de apărare, cu sprijinul Alianţei, prin intermediul iniţiativelor şi programelor care au ca scop reformarea şi modernizarea Armatei Naţionale.

Secretarul general de stat a apreciat asistenţa ţărilor membre şi partenere NATO în implementarea Iniţiativei de Consolidare a Capacităţilor de Apărare (DCBI), prin aprobarea documentelor strategice - Strategia Naţională de Apărare şi Strategia Militară, Procesului de Revizuire şi Planificare a Parteneriatului (PARP), Rezoluţiei 1325 a Consiliului de Securitate al ONU privind femeia, pacea şi securitatea, Iniţiativei de Consolidare a Integrităţii (BII), precum şi a proiectelor Fondului PfP NATO privind eliminarea pesticidelor şi a altor substanţe chimice periculoase de pe teritoriul Republicii Moldova.

De asemenea, el a mulţumit Alianţei pentru oportunităţile de instruire a efectivului militar şi civil din cadrul instituţiei de apărare, cu accent pe Programul de Consolidare a Instruirii în domeniul Apărării (DEEP).

Reprezentantul Ministerului Apărării a informat participanţii despre obiectivele Armatei Naţionale pe termen mediu şi lung şi şi-a exprimat speranţa că ţările aliate vor continua să ofere sprijin Republicii Moldova pentru reformarea sectorului de apărare, astfel încât ţara noastră să-şi dezvolte o armată modernă, mobilă, bine-pregătită şi echipată, interoperabilă cu forţele aliate ale NATO.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării