main logo
516

PL elaborează un concept de unificare a partidelor unioniste

Partidul Liberal lucrează asupra unui concept de unificare a partidelor unioniste, „în așa fel încât acesta să reprezinte o temelie, un fundament sănătos și puternic pentru formarea unui curent larg unionist în societate”.

PL elaborează un concept de unificare a partidelor unioniste

„PL este și a fost mereu deschis pentru a discuta cu colegii unioniști din alte partide, în vederea constituirii unei construcții politice unioniste durabile, în mod transparent și sincer, pentru a pune în prim plan idealul nostru național și nu ambițiile politice. Dovadă a acestui fapt sunt nenumăratele tentative de a consolida curentul unionist în jurul PL, în acest sens, PL a inițiat mai multe discuții cu liderii unioniști care, însă, nu s-au soldat cu un rezultat pozitiv”, se spune într-un comunicat.

Formațiunea mai menționează că unificarea unioniștilor trebuie și poate avea loc numai prin respectarea rigorilor și standardelor democratice unanim recunoscute în România și în toata Europa, transmite Știri.md cu referire la IPN

„Astfel, nimeni nu are dreptul să prestabilească, din timp, cui și unde îi este locul. Acest lucru îl pot hotărî doar unioniștii delegați din toate colțurile Moldovei și din diasporă, în cadrul unui Congres, prin votul lor sincer și direct”, se mai spune în comunicat.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării