main logo
568

Petras Auštrevičius: Rusia nu va lăsa R. Moldova în pace

Mai mult, spune oficialul, realegerea lui Putin va însemna pentru Moldova un singur lucru: Rusia nu va lăsa Moldova în pace. În opinia sa, la alegeri influența rusească va juca un rol important, și nu este exclusă chiar finanțarea unor partide, așa cum s-a întâmplat în alte țări europene.

Petras Auštrevičius: Rusia nu va lăsa R. Moldova în pace

Într-un interviu pentru Radio Europa Liberă, Petras Auštrevičius a declarat că UE analizează  evoluțiile politice, cele sociale și economice și cum au fost folosiți banii, transmite Știri.md cu referire la radiochisinau.md.

„În domeniul economic, rezultatele par să fie foarte bune. A fost aplicat un nou cod de etichetare, prima schimbare după 30 de ani, sistemul de pensii a fost reformat, climatul de afaceri a fost îmbunătățit. 

În ceea ce privește domeniul politic, de vreme ce Moldova va avea alegeri în acest an, încă suntem îngrijorați de chestiunea nerezolvată a legii electorale. 

Nu înțelegem de ce Moldova a făcut atâtea schimbări în această lege. Starea generală din societate este îngrijorătoare, căci am primit multe semnale care ne spun că aceste schimbări nu au fost dorite de oameni. 

Poate s-ar fi dorit ceva schimbări, dar nu atât de profunde. 

Ca o concluzie, aș spune că economic Moldova performează din ce în ce mai bine, însă politic există o serie de incertitudini care ar putea conduce către rezultate interesante la alegeri”, a notat eurodeputatul.

Oficialul spune că pragul electoral foarte ridicat impus de noua lege, în opinia sa, va conduce la concentrarea puterii politice, va împiedica o competiție politică reală. E de menționat și, finanțarea campaniilor.

 „Nimeni nu poate să îmi spună că într-o țară unde venitul mediu este de 3000 de euro pe an, există cetățeni care pot dona partidelor politice sume de bani de 25 de ori mai mari decât acest venit anual. 

De unde provin acești bani? Transparența este extrem de importantă când vine vorba de finanțarea partidelor politice. Ca atare, dacă nesocotim aceste lucruri, atunci toate acestea vor avea consecințe în rezultatele finale ale alegerilor”, a declarat Petras Auštrevičius.

În altă ordine de idei, europarlamentarul a spus că îi dorește Moldovei o dezvoltare socio-economică neîntreruptă și dinamică. În opinia sa, nu există un drum mai bun decât cel european pentru Moldova. Oamenii sunt obosiți de atâta sărăcie.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării