main logo
719

Petiție: Diaspora cere vot prin corespondență pentru alegeri

Diaspora moldovenească solicită introducerea votării prin corespondență pentru moldovenii cu drept de vot care au domiciliul sau reședința în țară ori în străinătate și care nu se pot prezenta la secția de votare în ziua alegerilor.

Petiție: Diaspora cere vot prin corespondență pentru alegeri

Conform datelor oficiale prezentate de Ministerul afacerilor Externe din 2016, peste hotarele țării se află 805.509 de cetățeni ai Republicii Moldova, transmite Știri.md

Printre problemele cu care se confruntă la exprimarea votului în timpul alegerilor, sunt:

- Distanțele lungi pentru a merge la secțiile de votare.

- Rândurile lungi la secțiile de votare ( în multe cazuri trebuie să aștepți și cîte 8-10 ore pentru a vota)

- Costurile de deplasare și cazare doar pentru a vota ( în unele cazuri oameni sunt nevoiți să parcurgă mii de km pentru a vota).

Un exemplu de succes al votului prin corespondență au fost alegerile parlamentare din România din 2017. Votarea prin corespondență s-a realizat prin expedierea buletinului de vot, prin servicii poștale, către secții de votare, organizate la misiunile diplomatice ale României. 

Persoanele care doreau să voteze trebuiau să se înregistreze pe o platformă online făcută de autoritățile române.

În urma problemelor prezentate mai sus, diaspora solicită Guvernului Republicii Moldova, Parlamentului Republicii Moldova, CEC, Ministerul Afacerilor Externe și Integrare Europeană, cât și partidelor politice și a oricărei instituții care poate ajuta la soluționarea problemelor prezentate să introducă votul prin corespondență pentru diasporă pentru a avea parte de un proces mult mai organizat, simplu și echitabil pentru toți cetățenii Republicii Moldova.

Petiția poate fi semnată AICI.

Știri.md amintește că alegerile locale vor avea loc pe 20 octombrie. Acestea se vor desfășura concomitent cu alegerile parlamentare pe câteva circumscripții.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării