main logo
180

Peste 290 de rapoarte, corapoarte și avize, aprobate de comisiile parlamentare

291 de rapoarte, corapoarte și avize au fost aprobate de comisiile parlamentare pe parcursul lunii iunie.

Peste 290 de rapoarte și avize, aprobate de comisiile parlamentareFoto: știri.md

Potrivit Legislativului, mai exact este vorba despre 70 de rapoarte și 28 de corapoarte, transmite Știri.md.

Treizeci dintre acestea au fost votate de către membrii Comisiei economie, buget și finanțe. De asemenea, Comisia juridică, numiri și imunități a aprobat nouă rapoarte și cinci corapoarte, iar Comisia protecție socială, sănătate și familie – nouă rapoarte.

"Pe parcursul lunii iunie, în cadrul ședințelor comisiilor permanente au fost aprobate 193 de avize. 43 dintre acestea au fost votate de membrii Comisiei agricultură și industrie alimentară. 

În aceeași perioadă, membrii Comisiei mediu și dezvoltare regională și ai Comisiei administrație publică au avizat câte 28 de proiecte. De asemenea, la ședințele Comisiei protecție socială, sănătate și familie au fost votate 22 de avize", se arată într-un comunicat de presă.

Menționăm că Parlamentul de legislatura a XI-a are constituite 11 comisii permanente. Potrivit Regulamentului, acestea sunt organe de lucru ale Parlamentului, constituite pentru efectuarea activității Legislativului. Comisiile permanente răspund în fața Parlamentului și îi sunt subordonate.


Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării