main logo
501

Pe 1 decembrie la Capul de Pod Şerpeni vor fi plantaţi mai mulţi copaci

Pe 1 decembrie, la Capul de Pod Şerpeni, vor fi plantaţi mai mulţi copaci, iar anul viitor în țară vor avea loc mai multe evenimente prilejuite de cea de-a 75-a aniversarea a „Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei”, care va fi marcată în anul 2020, a anunțat astăzi președintele Igor Dodon.

Pe 1 decembrie la Capul de Pod Şerpeni vor fi plantaţi mai mulţi copaci

Șeful statului a menționat că a prezidat ședința comitetului național coordonator „Victoria”, unde a propus pentru anul viitor elaborarea unui plan de acțiuni, organizate pe tot teritoriul Republicii Moldova, transmite Știri.md cu referire la moldova.org.

„Manifestațiile festive vor avea loc cu participarea președintelui RM în fiecare oraș, eliberarea căruia va fi marcată în anul 2019. De asemenea, cu sprijinul activ al șefului statului vor fi renovate monumentele militare. Totodată, se preconizează organizarea unor evenimente menite să contribuie la educarea patriotică a tinerilor”, a spus Igor Dodon.

Potrivit lui, vor fi elaborate publicații științifice și jurnalistice și va fi realizat un documentar dedicat eliberării Moldovei.

S-a convenit ca primul eveniment să aibă loc în anul curent: la data de 1 decembrie, la Capul de Pod Şerpeni, unde vor fi plantaţi mai mulţi copaci.

Igor Dodon a mai spus că la membrii Comitetului „Victoria” au venit cu ideea de a invita parteneri din țările CSI pentru a participa la evenimente comemorative de pe teritoriul Republicii Moldova.

Reamintim că președintele Igor Dodon a refuzat să semneze decretul privind completarea Codului Muncii  cu norme care prevăd ca în data de 9 mai, pe lângă Ziua Victoriei, să fie sărbătorită și Ziua Europei.  La 4 octombrie Parlamentul a menținut votul exprimat anterior pentru acest proiect.

Imediat după aceasta președintele Igor Dodon a declarat că nu va promulga în niciun caz nici a doua oară acest proiect, el riscând pentru a cincea oară să fie suspendat temporar din funcție.

„Pentru mine, ca şi pentru milioane de compatrioți ai mei, ai căror părinți, bunici și străbunici au trecut prin război, care trăiesc datorită eroismului ostaşilor victorioși, 9 mai va rămâne pentru totdeauna Ziua Victoriei. Aceasta este o sărbătoare sfântă pentru fiecare dintre noi. Și sunt absolut convins că până la 9 mai anul viitor vom avea un alt Parlament și un alt Guvern, care vor restabili unica sărbătoare de pe data de 9 mai – Ziua Victoriei “, a declarat Igor Dodon.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării