main logo
536

PDM a contractat încă o firmă de lobby, la Washington

Compania americană de lobby Cornerstone Government Affairs, cu care PDM are contract până la finele acestui an, are un subcontractant.

PDM a contractat încă o firmă de lobby, la Washington

Astfel, interesele democraților moldoveni vor fi reprezentați și de DiNino Associates LLC, o firmă înregistrată la Washington, scrie Newsmaker, transmite Ştiri.md cu referire la Agora.

Contractul cu firma Cornerstone Government Affairs a fost semnat pe 28 iulie 2017. Compania a lucrat mai devreme cu clienți precum Johnson&Johnson, Microsoft, Nike sau Pfizer. Potrivit actelor semnate, firma urma să ajute la construirea relațiilor bilaterale dintre Moldova și SUA și la crearea strategiilor de comunicare.

Firma DiNino Associates LLC e obligată, conform contractului, să contribuie la „dezvoltarea, coordonarea și implementarea strategiilor de informare și propagandă”. De asemenea, compania se obligă să îmbunătățească relațiile dintre PD și guvernul federal al SUA.

Ambele companii urmează să muncească pentru PD până la finalul acestui an. Suma serviciilor oferite nu a fost stipulată în contractul descoperit de Newsmaker.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării