PDCM va participa la alegerile generale locale: Chicu anunță cine este candidatul
Anatol Usatîi este candidatul Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei (PDCM) la funcția de primar al Capitalei.

Anunțul a fost făcut în această seară, 13 noiembrie, de liderul formațiunii, Ion Chicu, transmite Știri.md.
Potrivit fostului prim-ministru, decizia a fost luată în cadrul ședinței Consiliului Politic Național al PDCM din 12 noiembrie 2022.
"S-a decis ca 1. Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei va participa la alegerile generale locale din Republica Moldova din anul 2023; 2. Dl Anatol Usatâi, vicepreședinte PDCM, ex-ministru al Economiei și Infrastructurii, a fost aprobat în calitate de candidat al Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei la funcția de Primar General al mun. Chișinău", a scris Ion Chicu într-o postare.