5239
4
PD ar putea vota cu ACUM o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Chicu
5239
4

PDM ar fi gata să voteze împreună că deputații din Blocul ACUM o eventuală moțiune de cenzură împotriva Guvernului Chicu, dacă acest cabinet de miniștri, recent învestit, „nu va produce nimic”.

Foto: știri.md

Declarația aparține democratului, Alexandru Jizdan, transmite Știri.md cu referire la Unimedia

„Desigur că dacă acest Guvern nu va produce nimic, Partidul Democrat va veni cu o moțiune cenzură împotriva Guvernului care nu produce. Dacă Blocul ACUM va împărtăși aceleași viziuni cu noi, noi vom întruni numărul necesar de voturi pentru a scoate din curs acest Guvern”, a menționat fostul ministru de Interne, Alexandru Jizdan în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă.

Totodată, fiind întrebat dacă PDM-ul s-a răzbunat atunci când a votat împreună cu PSRM demisia Guvernului Sandu, Jizdan neagă și susține că au susținut inițiativa socialiștilor din motiv că „Executivul precedent a fost incompetent”.

„Da nu ne răzbunăm noi pe nimeni astăzi. Eu consider Guvernul Maia Sandu, Guvernul care nu a venit cu nici un proiect social, și a venit doar cu cincisprezece proiecte timp de jumătate de an. Eu consider asta o incompetență. Atunci nu a fost la noi o dorință de a ne răzbuna”, a mai adăugat Jizdan.

Ați depistat o greșeală? Evidențiați cuvântul și apăsați
ctrl
+
enter