main logo
357

PAS și PPPDA au depus la CEC cererea pentru înregistrarea blocului ACUM

Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) și Partidul Politic Platforma Demnitate și Adevăr (PPPDA) au depus luni, 17 decembrie, la Comisia Electorală Centrală (CEC), setul de acte pentru formarea blocului electoral ACUM pentru participarea la alegerile parlamentare din 24 februarie 2019.

PAS și PPPDA au depus cererea pentru înregistrarea blocului ACUMPAS și PPPDA au depus la CEC cererea pentru înregistrarea blocului ACUM

Liderul PPPDA, Andrei Năstase, a spus că șansa câștigării alegerilor de către blocul electoral ACUM depinde cât de uniți și implicați vom fi în acest proces toți cei interesați să fie scoasă Republica Moldova din starea de captivitate. Andrei Năstase spune că au fost respectate cu strictețe toate legile și criteriile pentru formarea blocului, transmite Știri.md cu referire la IPN

„Așteptăm ca instituțiile statului să aibă grija necesară ca viitoarele alegeri parlamentare să se desfășoare în conformitate cu legea, cu așteptările populației, cu spiritul democratic”, a spus Andrei Năstase.

Lidera PAS, Maia Sandu, și-a exprimat speranța că autoritatea electorală centrală va respecta legea, pe toată perioada electorală, pentru a asigura alegeri libere și corecte. „Chiar dacă am avut experiențe nu chiar foarte bune în trecut cu acest organ de stat, ne exprimăm speranța că lucrurile de această dată se vor întâmpla altfel, că toată lumea este conștientă de necesitatea și de obligația de a respecta legea și de a respecta dreptul omului de a vota”, a spus Maia Sandu.

Întrebată despre o eventuală alăturare a altor forțe blocului ACUM, Maia Sandu a spus că a rămas foarte puțin până la formarea listelor electorale, totuși rămân deschiși pentru cei care vin cu propuneri de candidați care se bucură de încrederea cetățenilor, care au demonstrat în timp că au verticalitate și că sunt oameni onești.

Președinta CEC, Alina Russu, a menționat că, în termen de șapte zile, CEC va examina actele depuse și, în cadrul unei ședințe publice, se va expune vizavi de înregistrarea blocului electoral.

Blocurile electorale sunt formare și înregistrate într-un termen de 30 de zile până la începerea perioadei de înregistrare a candidaților. Pentru alegerile parlamentare din 24 februarie, perioada de înregistrare a candidaților începe pe 26 decembrie.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării