main logo
1630

PAS e gata să susțină un premier din Platforma DA, dar anunță o problemă

Partidul Acțiune și Solidaritate ar putea susține un candidat din partea Platformei Demnitate și Adevăr la funcția de prim-ministru al Republicii Moldova.

PAS e gata să susțină un premier din Platforma DA, dar anunță o problemăFoto: știri.md

Declarația a fost făcută astăzi de lidera PAS, Maia Sandu, în cadrul unui interviu pentru Agora.md, transmite Știri.md cu referire la Cotidianul.md.

Potrivit ei, problema principală însă este lipsa voturilor prin care ar putea fi învestit un nou Guvern.

Fosta șefă a Guvernului a afirmat că subiectul a fost discutat la întâlnirea recentă avută cu reprezentanții Platformei DA, foștii parteneri din blocul ACUM.

„Am discutat despre propunerea lor, moțiunea pe care au pregătit-o pentru demiterea Guvernului. Am discutat și despre faptul că depunerea moțiunii este un lucru, dar trebuie să ne gândim ce va urma după această moțiune și cum o să putem numi un Guvern bun”, a spus politiciana, menționând că Guvernul poate fi condus atât de un reprezentant al Platformei DA, cât și de unul din partea PAS.

„Problema cea mare sunt voturile. Nu există 51 de voturi și sprijin politic pentru un asemenea Guvern. Am spus că suntem deschiși pentru propunerile celor de la Platforma DA. Dar atât timp cât nu avem voturile, acestea sunt discuții artificiale”, a adăugat președinta PAS.

Precizăm că pentru demiterea Guvernului este necesar votul a 51 de deputați. Același număr de parlamentari este necesar pentru învestirea unui nou Executiv.

În condițiile actuale, majoritatea parlamentară o au PSRM și PDM, care au semnat un acord de coaliție în luna martie curent. Cele două formațiuni au împreună 52 de deputați.

Totodată, deputatul independent Alexandru Oleinic votează de cele mai dese ori în consens cu majoritatea parlamentară PSRM-PDM.

Amintim că acum câteva săptămâni, liderul grupului parlamentar Pro Moldova, Andrian Candu, a declarat că nu vede o problemă în a susține un candidat al Platformei DA la funcția de premier.

Precizăm că liderul Platformei DA, Andrei Năstase, a declarat că formațiunea pe care o conduce este gata să preia funcția de șef al Guvernului.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării