main logo
2645

Parlamentul va realiza evaluarea ex-post a 33 de legi în anul 2024

Pe parcursul anului 2024, 33 de acte normative vor fi supuse evaluării ex-post de impact și evaluării ex-post juridice. Biroul permanent al Parlamentului a aprobat, la finalul anului trecut, Planul de evaluare ex-post a actelor normative pentru anul 2024.

Parlamentul va realiza evaluarea ex-post a 33 de legi în anul 2024Foto: Știri.md

Conform documentului aprobat, 14 acte normative vor fi supuse evaluării de către șapte Comisii parlamentare permanente. Cele mai multe acte normative vor fi evaluate de către Comisia securitate națională, apărare și ordine publică, transmite Știri.md

Printre acestea se regăsesc:

- Legea privind actele de identitate din sistemul național de pașapoarte; 

- Legea cu privire la pregătirea cetățenilor pentru apărarea Patriei; 

- Legea cu privire la secretul de stat; 

- Legea cu privire la Inspectoratul General de Carabinieri; 

- Legea cu privire la schimbul de date și interoperabilitatea.

Pe platforma Comisiei administrație publică și dezvoltare regională vor fi supuse evaluării Legea privind administrația publică locală, Legea privind statutul municipiului Chișinău și Legea cu privire la sistemul de adrese. Alte două legi vor fi supuse evaluării pe platforma Comisiei cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media: Legea privind aprobarea Nomenclatorului domeniilor de formare profesională și al specialităților pentru pregătirea cadrelor în instituțiile de învățământ superior, ciclu I și Legea cu privire la oamenii de creație și la uniunile de creație.

De asemenea, Comisia protecție socială, sănătate și familie va realiza evaluarea ex-post de impact a Legii cu privire la ajutorul social, iar Comisia juridică, numiri și imunități va evalua Legea privind amnistia în legătură cu aniversarea a XXX-a de la proclamarea Independenței Republicii Moldova. Comisia agricultură și industrie alimentară și-a propus să evalueze Legea cu privire la produsele de uz fitosanitar și la fertilizanți, iar Comisia mediu, climă și tranziție verde va supune evaluării ex-post de impact Codul silvic.

Direcția generală juridică a Secretariatului Parlamentului va supune evaluării ex-post juridice alte 19 acte normative. Printre acestea se regăsesc Legea privind descentralizarea, Legea privind siguranța la trafic, Legea cu privire la medicamente, Legea comunicațiilor electronice, Legea cu privire la asistența juridică garantată de stat etc.

Evaluarea ex-post privind implementarea actelor normative reprezintă unul din instrumentele de realizare a controlului parlamentar. Evaluarea ex-post permite Parlamentului analiza datelor despre cum a fost implementat actul legislativ. Procesul prevede două modalități de evaluare: juridică, pentru a verifica dacă au fost aprobate toate actele normative necesare sau dacă sunt obstacole la aplicarea legii, și ex-post de impact, pentru a analiza eficiența actului legislativ, respectiv îmbunătățirea implementării acestuia.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării