main logo
746

Parlamentul se convoacă în ședință: Subiectele incluse pe ordinea de zi

Deputații se convoacă în ședință plenară, vineri, 16 aprilie.

Parlamentul se convoacă în ședință: Subiectele incluse pe ordinea de ziFoto: știri.md

Ordinea de zi a ședinței plenare din săptămâna curentă a fost aprobată de Biroul permanent al Parlamentului, transmite Știri.md.

Potrivit unui comunicat emis presei, circa 20 de subiecte urmează să fie examinate de Parlament.

Astfel, deputații vor examina proiectul de lege cu privire la blocul locativ, destinat participanților la lichidarea consecințelor avariei de la Centrala Atomo-Electrică Cernobîl; proiectul privind instituirea unor măsuri de susținere a întreprinderilor micro în cazul imposibilității calculării, raportării și achitării impozitelor, taxelor și altor plăți obligatorii; proiectul privind acordarea, cu titlu de excepție, a dreptului la pensie anticipată pentru limită de vârstă; proiectul de lege privind compensarea tarifelor la energia electrică utilizată de consumatorii gospodăriilor casnice etc.

De asemenea, vor fi dezbătute modificările la Legea privind protecția socială a cetățenilor care au avut de suferit de pe urma catastrofei de la Cernobâl, la Legea privind actele de identitate din sistemul național de pașapoarte, la Legea privind tratatele internaționale ale Republicii Moldova, la Legea cu privire la serviciul diplomatic etc.

Ședința plenară din 16 aprilie curent va începe la ora 10:00.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării