Parlamentul olandez a votat pentru începerea negocierilor de aderare la UE
Parlamentul olandez a votat joi pentru deschiderea negocierilor de aderare la UE a Moldovei și Ucrainei, eliminând ultimul obstacol formal pentru ca UE să deschidă în mod oficial discuțiile de aderare cu ambele țări săptămâna viitoare. Deși încă înainte de aceasta noul guvern olandez, condus de prim-ministrul Dick Schoof, a făcut publică decizia că va sprijini parcursul de aderare al ambelor țări, poziția necesita aprobarea oficială a Parlamentului.
Pasul îndepărtează ultimul obstacol în calea Moldovei și Ucrainei după ce statele membre UE, după săptămâni de dezbateri, și-au dat vinerea trecută (14 iunie) acordul de principiu asupra cadrelor de negociere pentru aderare, transmite Știri.md cu referire la IPN.
Primele Conferințe Interguvernamentale (IGC), atât pentru Moldova, cât și pentru Ucraina, sunt programate pentru 25 iunie, când miniștrii Afacerilor Europene se vor reuni la Luxemburg.
Sursa menționează că prima conferință interguvernamentală cu o țară candidată la UE marchează începutul oficial al discuțiilor de aderare, un proces care durează de obicei ani de zile.
Uniunea Europeană a deschis negocierile de aderare cu Republica Moldova şi Ucraina la mijlocul lunii decembrie, anul trecut. Până nu demult Ungaria a frânat deschiderea oficială a negocierilor cu Ucraina, considerând că nu sunt îndeplinite condiţiile. La rândul său, Comisia Europeană aprecia, acum două săptămâni, că Ucraina şi Republica Moldova au îndeplinit toate condiţiile pentru deschiderea negocierilor oficiale. Executivul european îndemnase Kievul să ia măsuri pentru combaterea corupţiei şi a influenţei oligarhilor. De asemenea, Comisia ceruse o mai bună luare în considerare a minorităţilor, măsură solicitată cu insistenţă de Budapesta, din cauza prezenţei unei comunităţi maghiare în Ucraina.