Parlamentul European avertizează: Neextinderea UE poate crea zone gri geopolitice
Parlamentul European consideră că neextinderea Uniunii Europene ar putea avea costuri mai mari decât primirea de noi state membre, deoarece ar crea „zone gri” geopolitice vulnerabile la influențe străine ostile. Concluzia se regăsește în rezoluția privind strategia de extindere adoptată miercuri de legislativul european.
Imagine simbolDocumentul menționează că unele state candidate și-au stabilit deja obiective clare pentru finalizarea negocierilor de aderare. Muntenegru vizează încheierea negocierilor până la sfârșitul anului 2026, iar Albania până în 2027, transmite Știri.md cu referire la infotag.md.
Eurodeputații consideră că Uniunea Europeană ar trebui să încurajeze aceste ambiții prin sprijin pentru reforme concrete și solicită Consiliului UE să recunoască acest progres și să elimine eventualele obstacole din procesul de aderare. Totodată, Parlamentul European cere deschiderea cât mai curând posibil a clusterelor de negociere cu Ucraina și Republica Moldova.
Rezoluția subliniază că procesul de aderare trebuie să rămână bazat pe merit și să fie reversibil. În același timp, eurodeputații insistă că nu poate exista niciun compromis în ceea ce privește valorile și principiile fundamentale ale Uniunii.
Potrivit documentului, statul de drept, reformele democratice, libertatea presei, drepturile minorităților, independența sistemului judiciar și lupta împotriva corupției trebuie să rămână în centrul procesului de extindere, alături de sprijinul continuu pentru societatea civilă.
Un alt indicator important menționat este alinierea statelor candidate la Politica Externă și de Securitate Comună a UE. Parlamentul European atrage atenția că cele mai îngrijorătoare regresii ale principiilor democratice sunt observate în țările candidate cu cea mai redusă aliniere la această politică, dar și în cele în care procesul de aderare a stagnat.
De asemenea, rezoluția evidențiază necesitatea unei finanțări adecvate pentru perioada de preaderare în cadrul viitorului buget multianual al Uniunii, precum și aprofundarea cooperării în domenii precum infrastructura, securitatea, reziliența și combaterea manipulării informațiilor străine.
Raportorul documentului, eurodeputatul Petras Auštrevičius, membru al grupului Renew, a declarat că fiecare extindere a Uniunii Europene a consolidat puterea politică și economică a blocului comunitar.
El a subliniat că, în contextul provocărilor actuale, modelul de integrare al UE trebuie îmbunătățit pentru a reflecta mai bine interesele Uniunii și așteptările statelor candidate. În opinia sa, extinderea trebuie să fie însoțită de reforme interne menite să asigure funcționarea eficientă a Uniunii și îmbunătățirea procesului decizional, inclusiv prin utilizarea mai frecventă a votului cu majoritate calificată.
Potrivit lui Auštrevičius, aceste reforme ar trebui finalizate până în momentul în care principalii candidați îndeplinesc criteriile de aderare și sunt pregătiți să devină membri ai Uniunii Europene.