Pană de idei? Care sunt sloganurile electorale ale partidelor politice
Republica Moldova e tot mai aproape de alegerile parlamentare anticipate, însă până atunci, partidele candidate au dat startul bătăliei sloganurilor și promisiunilor electorale, încercând astfel să prindă cât mai bine la public.

Unii mizează pe tradiţie, în timp ce alţii cred că originalitatea este cheia succesului. Realitatea.md a analizat activitatea primelor nouă partide înregistrate de Comisia Electorală Centrală pentru scrutinul din 11 iulie și vă prezintă o restrospectivă a programelor acestora, transmite Știri.md cu referire la realitatea.md.
BECS (Blocul Electoral al Comuniștilor și Socialiștilor) – Împreună vom învinge!
După multă gândire, comuniștii și socialiștii au decis că sloganul „Împreună vom învinge!” îi reprezintă cel mai bine şi că ar putea convinge electoratul.
Echipa BECS susține că are o experiență bogată și știe cum să rezolve problemele cu care se confruntă cetățenii și țara. Aceștia spun că vor apăra valorile tradiționale, referindu-se la familia tradițională și creștinismul ortodox. De asemenea, își propun „să ridice” economia țării, să lupte cu sărăcia, să consolideze neutralitatea și statalitatea țării.
De asemenea, socialiștii spun că vor iniția mai multe campanii importante în sprijinul pensionarilor.
Partidul Politic Partidul Acasă Construim Europa „PACE” – Acasă construim Europa!
Partidul Acasă Construim Europa intră în arena electorală cu sloganele „Acasă Construim Europa!” și „Facem ordine în țară!”. Spun că vor să restituie banii pierduți pe conturile de economii în proporție de 1 rublă la 1 leu și să ofere indemnizații lunare de 9 000 de lei familiilor cu trei și mai mulți copii.
Liderul formațiunii, Gheorghe Cavcaliuc, fiind și fost șef adjunct al IGP, spune dacă ajunge în Parlament, va pleda pentru ca oamenii în epoleți să aibă un salariu minim de 10 mii de lei și locuință de serviciu garantată.
Partidul Politic „Partidul Acțiunii Comune – Congresul Civic” – Congresul Civic este partidul majorității!
Fostul comunist, Mark Tkaciuk, liderul partidului „Congresul civic” mizează pe susținerea oamenilor, însă cert este că în „fabricarea” sloganului acesta nu a pierdut prea mult timp. „Congresul Civic este partidul majorității”, cu acest slogan Tkaciuk vrea să ajungă în următorul legislativ.
Partidul se poziționează ca fiind „primul partid anticriză din Republica Moldova” care se angajează să salveze societatea și țara de la pericolul dispariției. Pretendenții la un fotoliu de deputat susțin că vor să creeze un mediu social, cultural și economic într-un progres permanent, astfel încât calitatea traiului să crească.
Anterior, Tkaciuk a spus că „Congresul civic” pledează pentru desfiinţarea funcţiei de preşedinte.
Blocul electoral „RENATO USATÎI” – Puterea Dreptății!
Primarul de Bălți, Renato Usatîi și-a creat pentru anticipate Blocul electoral „RENATO USATÎI”. Cu sloganele „Puterea Dreptății!”; „Alegem Adevărul!” și „добро с кулаками”, Usatîi speră să îi convingă pe alegători că echipa sa este mai bună decât politicienii care s-au perindat până acum pe arena politică din țara noastră.
Una dintre promisiunile lui Usatîi este că moldovenii din diasporă care vor transfera acasă suma de 20 de mii de euro în cinci ani, vor avea posibilitatea să devameze, gratuit, o mașină.
De asemenea, liderul de la Bălți spune că dacă vă ajunge în fotoliul de deputat va propune ca, anual, 5% din comerțul cu alcool și tutun să fie direcționate pentru dezvoltarea domeniului tineretului și sportului.
Partidul Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate” – Pornim vremurile bune!
La aceste alegeri parlamentare anticipate din 11 iulie, PAS-ul pornește cu sloganul „Pornim vremurile bune!”. Anume cu acest slogan, formațiunea vrea să obțină cât mai multe mandate în viitorul Parlament.
În viziunea PAS, vremuri bune înseamnă o guvernare stabilă care să creeze condiții ca antreprenorii să-și poată crea și dezvolta afaceri, investitorii să nu se teamă că proprietatea lor va fi expropriată prin decizii judecătorești plătite de oameni corupți. Totodată, partidul promite alegătorilor salarii și pensii demne, prețuri rezonabile pentru bunuri și servicii de calitate.
La fel, PAS vrea să facă din Moldova o țară deschisă pentru vecini și parteneri externi, care să deschidă piețe de desfacere pentru exportatorii noștri și să creeze condiții de finanțare pentru proiecte investiționale mari, care să ajungă la fiecare cetățean.
Partidul Politic „ȘOR” -Noi lucrăm pentru oameni!
Cu sloganul „Noi lucrăm pentru oameni”, Partidul Politic „ȘOR” intră în campania electorală pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie. Liderul formațiunii, Ilan Șor, spune că va face tot posibilul să învingă și să îmbunătățească viața în Moldova.
Șor spune că dacă vor accede în viitorul Parlament, formațiunea sa va insista asupra majorării pensiilor, salariilor și creșterii veniturilor la bugetul de stat. O altă promisiune – un program de susținere a cetățenilor Republicii Moldova stabiliți în străinătate la nivel național, asemeni modelului implementat la Orhei, intitulat „Casa mea e Moldova”.
Promisiunea care este aproape în toate programele electorale a mai multor partide, se regăsește și la Partidul „ȘOR” și anume că va majora veniturile la buget, va crea noi locuri de muncă, iar prețurile vor scădea.
Vom construi fabrici și uzine, pentru a produce mărfurile pentru consum și uz intern. Vom construi benzinării și magazine, astfel încât acestea să aparțină statului și tot statul să poată controla prețurile.
Partidul Politic Mișcarea Profesioniștilor „Speranța-Надежда” – Stop genocidului în Republica Moldova!
Mișcarea Profesioniștilor „Speranța – Надежда”, în fruntea căruia este primarul de la Condrița, Andrei Donică, nu și-a schimbat doleanțele. Și la aceste alegeri parlamentare anticipate, partidul spune „Stop genocidului în Republica Moldova!”
Liderul partidului, Andrei Donică, însă nu apare pe listele depuse la CEC. Donică a declarat anterior că încă nu a decis dacă va renunța la mandatul de primar sau nu.
Chiar și așa, formațiunea pe care o conduce nu este foarte activă, iar la capitolul promisiuni e mai rezervată.
Partidul Democrat din Moldova – Faptele vorbesc!
Democrații nu au mers prea departe, iar în campania electorală din acest an intră cu un slogan similar celor din campaniile anterioare. Din „Fapte, nu vorbe!”, democrații au trecut la „Faptele vorbesc!”. Astfel, alegătorii sunt încurajați să voteze PDM pentru reușitele din trecut ale guvernului Filip.
Dacă vor ajunge în Parlament, PDM spun că vor insista pe aceleași promisiuni, mărirea pensiilor și salariile, construirea drumurilor bune și restartarea economiei țării.
Liderul formațiunii, Pavel Filip spune că este gata să scoată țara din criza în care a ajuns din cauza guvernelor incompetente din ultimii doi ani.
Partidul Politic „Platforma Demnitate și Adevăr” – Fapta bună ne adună!
Mesajul cu care Platforma „DA” intră în campanie pare asemenător sloganului PDM. Mai exact, liderul formațiunii, Andrei Năstase își va îndemna alegătorii să voteze cu „Fapta bună ne adună!”, în timp ce PDM va spune „Faptele vorbesc!”.
Chiar și așa, membrii formațiunii sunt siguri că Platforma „DA” este garanția unei vieți normale acasă, în bunăstare, în buna înțelegere în demnitate și adevăr.
Dacă vor trece pragul electoral și dacă vor ajunge în viitorul legislativ, candidații de pe listele partidului spun că se vor bate cu corupția pentru a scăpa de structurile oligarhice.
De asemenea, liderul partidului, Andrei Năstase spune că vrea să să pună pe roate agricultura și să aducă standardele europene la noi acasă.
Până în prezent, CEC a înregistrat nouă concurenți electorali, iar șase dosare se află în examinare. Termenul limită pentru depunerea actelor este 11 iunie curent.