main logo
387

OSCE: Dialogul dintre Chișinău și Tiraspol trebuie intensificat

Președintele în exercițiu al OSCE, Miroslav Lajčák, ministru slovac al afacerilor externe și europene, spune nevoie de un dialog constructiv și pași mici concreți în consolidarea încrederii pentru a menține dinamica pozitivă în procesul de reglementare transnistreană.

OSCE: Dialogul dintre Chișinău și Tiraspol trebuie intensificatOSCE: Dialogul între Chișinău și Tiraspol trebuie intensificat

„Datorită angajamentului, conducerii și voinței politice a ambelor părți, acestea au implementat anul trecut cinci acorduri care aduc beneficii concrete oamenilor, precum acordul privind plăcuțele de înmatriculare neutre sau școlile cu predare în grafia latină. Acest lucru a dat un nou impuls procesului de reglementare transnistreană. Pentru a menține această dinamică, acum, Chișinăul și Tiraspolul trebuie să intensifice dialogul, să depună eforturi în vederea finalizării „pachetului Berlin plus” și să identifice noi domenii de lucru în comun”, a declarat Miroslav Lajčák, transmite Știri.md

El a adăugat că OSCE așteaptă cu nerăbdare formarea rapidă la Chișinău a unui guvern stabil, pregătit în continuare să se implice constructiv în procesul de reglementare transnistreană la toate nivelurile.

Potrivit unui comunicat de presă al Misiunii OSCE, în cadrul vizitei la Chișinău și Tiraspol în ianuarie, ministrul a subliniat că Președinția Slovaciei în OSCE acordă o importanță deosebită avansării procesului de reglementare transnistreană bazat pe integritatea teritorială și suveranitatea Republicii Moldova, cu un statut special pentru Transnistria.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării