Ordinea de zi a ședinței plenare a Parlamentului din 8 mai, completată
Biroul permanent al Parlamentului a aprobat suplimentul pentru ordinea de zi a ședinței plenare de mâine, 8 mai. Deputații se vor întruni în ședință începând cu ora 10:00.

Așadar, deputații vor examina în prima lectură proiectele de lege care se referă la punerea în circulație a noilor modele de pașapoarte și documente de călătorie, precum și la cadrul conex punerii în circulație a cărții de identitate, eliberate cetățenilor Republicii Moldova și a cărții de rezidență, eliberate cetățenilor străini, apatrizilor, refugiaților și beneficiarilor de protecție umanitară, transmite Știri.md.
Tot în prima lectură vor fi discutate subiecte care vizează facilitarea implementării proiectelor de eficiență energetică; susținerea economiei digitale și a serviciilor electronice; asistența juridică garantată de stat parțial. La fel, o inițiativă care are drept scop eliminarea impedimentelor de ordin juridic și administrativ în constituirea și activitatea asociațiilor utilizatorilor de apă pentru irigații va fi examinată în prima lectură.
Ordinea de zi mai conține câteva proiecte de lege care vor fi propuse spre examinare în a doua lectură. Printre acestea figurează două proiecte de lege care se referă la evaluarea performanțelor judecătorilor și procurorilor, precum și la unele aspecte organizatorice privind comisiile de evaluare externă a judecătorilor și a procurorilor. Tot în a doua lectură va fi examinată inițiativa legislativă care propune introducerea taxei de stat la depunerea contestațiilor și modificări la Legea cu privire la serviciul diplomatic. Pe ordinea de zi se mai regăsește ratificarea unor acorduri de finanțare cu Comisia Europeană.
Ordinea de zi pentru ședința plenară din 8 mai, precum și suplimentul aprobat de Biroul permanent pot fi consultate aici.