24 noiembrie, 20:44
3
1 184

Opoziția parlamentară acuză guvernarea de pana de curent de miercuri

24 noiembrie, 20:44
3
1 184

În timp ce deputații din majoritatea parlamentară acuză Rusia de bombardamentele din 23 noiembrie, care au lăsat fără lumină întreaga țară pentru aproximativ o oră și jumătate, deputații din opoziție susțin că de acest fapt ar fi vinovată actuala guvernare.

Opoziția parlamentară acuză guvernarea de pana de curent de miercuri

Mai mult, unii deputați au declarat că pana de curent ar fi avut loc din motiv că s-a defectat rețeaua de tensiune, și nu din cauza bombardamentelor din Ucraina, transmite Știri.md cu referire la tv8.md.

„Eu de unde să știu, nu sunt electric să vă spun cine se face vinovat. Nu știu, probabil problema este în rețele, din câte am înțeles din ceea ce se expun specialiștii. Este o problemă de rețea care nu rezistă anumită tensiune și face această pană nedorită”, a declarat deputatul BCS, Grigore Novac.

„Deci, ceea ce s-a întâmplat ieri este o crimă de război a Kremlinului comisă împotriva Ucrainei, care a afectat și cetățenii Republicii Moldova. Noi clar că facem pași concreți pentru independența energetică. Noi am inaugurat acel gazoduct Iași-Ungheni, avem rezerve de gaze naturale”, a menționat deputatul PAS, Radu Marian.

Chiar dacă și locuitorii din stânga Nistrului au rămas fără curent electric, deputatul BCS Bogdan Țîrdea are o cu totul altă opinie. 

„În primul rând, se face vinovat PAS-ul. Prin februarie, mai, dacă nu greșesc, poate aprilie, Republica Moldova s-a deconectat de la rețeaua Rusiei și a CSI-ului și s-a conectat la rețeaua Ucrainei, și a României. A Ucrainei, care se află în stare de război și care era clar că mai devreme ori mai târziu se va produce această criză de proporții”, a precizat deputat BCS, Bogdan Țîrdea.

De cealaltă parte, președintele Parlamentului respinge acuzațiile și susține că deputații din opoziție sunt robii Moscovei. 

„Numai fie trădători, fie oameni deconectați de realitate, dar eu insist pe prima variantă. Niște trădători, niște robi înrobiți ai Moscovei pot să afirme asemenea lucruri”, a subliniat președintele Parlamentului, Igor Grosu.

Potrivit deputaților, astfel de situații se pot repeta, iar autoritățile întreprind toate măsurile, pentru a asigura țara cu energie, în cazul în care Moldova va rămâne din nou fără lumină din cauza războiului din Ucraina.

„Guvernul deja face. Se construiește linia de interconectare de tensiune înaltă cu România, doar că aceasta va fi gata în aproximativ un an de zile. Deci avem un an, un an jumate până aceasta va fi gata și trebuie să asigurăm independența și conexiunea directă cu România și Uniunea Europeană”, a afirmat deputatul PAS, Adrian Băluțel.

 Am vrut să aflăm și opinia deputaților Partidului Șor, dar aceștia nu s-au prezentat nici la ședința de astăzi a Legislativului. Cât despre liderul comuniștilor, Vladimir Voronin.

„Eu cu cei de la TV8 nu comunic...”, a conchis deputatul BCS Vladimir Voronin.

Rachetele rusești lansate, ieri, asupra Ucrainei au lăsat fără lumină și Republica Moldova. S-a întâmplat din motiv că țara noastră importă energie din România, printr-o linie de tensiune înaltă care traversează Ucraina, unde infrastructura energetică este vânată de armata rusă. Astfel, ecoul războiului de la hotar este resimțit și în casele moldovenilor. 

Ați depistat o greșeală? Evidențiați cuvântul și apăsați
ctrl
+
enter

Loading...

Loading...