main logo
2082

Opinii: Rachetele ruseşti ce au survolat spațiul aerian, o intimidare

Cele trei rachete ruseşti, care au survolat, în această dimineaţă, spațiul aerian al Republicii Moldova, reprezintă o intimidare pentru R. Moldova și un afront calculat pe care Federația Rusă îl aduce Chișinăului.

Opinii: Rachetele ruseşti ce au survolat spațiul aerian, o intimidare

De această opinie sunt invitații emisiunii „Punctul pe AZi”, de la TVR Moldova, transmite Știri.md.

„Ceea ce a fost astăzi, când aceste trei rachete au survolat spațiul aerian al R. Moldova, este clar că e o intimidare pentru R. Moldova, pe de o parte. Înțeleg că din perspectiva Federației Ruse e o măsură de intimidare care să-și arate forța (ce o să ne faceți voi nouă, noi cum credem, noi așa vom face) și, evident, este un act prin care desconsideră suveranitatea R. Moldova. 

Când vorbim despre relația R. Moldova cu Federația Rusă înțelegem că este o relație în care o parte desconsideră R. Moldova și pur și simplu ne ia pe bani mărunți, inclusiv cu ceea ce se întâmplă în regiunea transnistreană. 

Acolo la Cobasna sunt foarte multe muniții, dintre care multe sunt netransportabile, s-a încercat să fie demontate, dar este un risc extraordinar de mare. Când vorbesc din perspectiva relației Federației Ruse cu R. Moldova, evident, putem să înțelegem că nu putem să avem încredere față de acest partener fiindcă ne desconsideră prin tot ce face, prin acțiunile pe care le întreprinde în raport cu R. Moldova, în special când vorbim de survolarea spațiului. 

Evident că aceste rachete de croazieră care sunt lansate ele nu sunt niște topoare, ele au niște coridoare care sunt lansate. Deci în mod clar au luat-o pe de-a dreptul”, susține analistul politic Veaceslav Berbeca.

„Trebuie să înțelegem faptul că Rusia a lansat acest val de rachete atât pentru a testa reacția NATO, cât și pentru a arăta Ucrainei că orice act de război în afara teritoriului ucrainean va fi pedepsit. Mă refer teritoriul ucrainean în sensul în care cum îl vede Federația Rusă. 

Rusia dorește să mențină războiul într-un câmp de bătălie cât mai redus unde poate obține dominația când va decide, iar faptul că a lovit ținte, la vest, la mii de kilometri depărtate de zona de front, mă refer la Lvov, arată faptul că Federația Rusă lovește infrastructura civilă cu scopul clar de a înspăimânta, am mai văzut această tactică a Federației Ruse în războaiele cecene, în timpul intervenției militare ruse din Siria. 

Ceea ce s-a întâmplat R. Moldova cu cele trei rachete care au trecut fără să prezinte pașaportul, să spunem așa, este un afront calculat pe care Federația Rusă îl face, îl aduce Chișinăului. Trebuie să înțelegem că astfel de afronturi, chiar dacă au mai fost aduse prin simpla prezență a unui contingent ilegal de soldați ruși în Transnistria, trebuie să ne aducem aminte cum în anii trecuți se trecea foarte ușor personalul militar rusesc care nu avea dreptul nici conform convențiilor moldo-ruse sau dreptului internațional, nu aveau voie să stea sau să locuiască în Transnistria, trecea, venea din Federația Rusă prin Aeroportul de la Chișinău și își îndeplinea sarcinile de serviciu așa cum erau ordonate de Kremlin. 

Nu este pentru prima dată când Federația Rusă aduce un afront Chișinăului. Este foarte bună, rapidă reacția autorităților de la Chișinău faptul că ambasadorul rus a fost chemat pentru a i se comunica reacția Chișinăului. În curând o să mai vedem și alt fel de provocări. Federația Rusă nu are nicio intenție să-și limiteze ofensiva împotriva Ucrainei și nu numai”, este de părere Mihai Isac, expert Karadeniz Press România.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării