main logo
1992

Opinii: Dodon a sărbătorit înfrângerea la sud. Omul guleaiurilor

Igor Dodon ar fi participat la mai multe mese festive duminică, 22 noiembrie, la sudul Republicii Moldova unde a sărbătorit înfrângerea sa. Acesta organizează banchete și nicidecum nu rezolvă problemele oamenilor, a declarat primarul de la Vulcănești, Victor Petrioglu.

Opinii: Dodon a sărbătorit înfrângerea la sud. Omul guleaiurilor

Banchetul la care a participat Igor Dodon la Vulcănești pe timp de pandemie a stârnit reacții nu doar în rândul internauților, dar și al deputaților, care consideră un gest iresponsabil din partea președintelui în exercițiu, transmite Știri.md.

În cadrul emisiunii „Ora Expertizei” de la Jurnal TV deputați, dar și primarul de la Vulcănești, Victor Petrioglu s-au dat cu părerea despre masa festivă la care Igor Dodon îi îndeamnă pe oameni să fie optimiști și „să bea câte 50 de grame”.

Deputatul Iurie Reniță a menționat că Igor Dodon este „omul guleaiurilor”.

„Pentru el nu contează că situația e dezastruoasă sub aspectul pandemiei, e mult mai important să arate că chipurile e omul poporului și trebuie neapărat de distrus în 50 de grame sau 100, mă rog treaba lor, până la urmă fiecare își manifestă decepția cum își dorește. 

Dar profund regretabil că asemenea lucruri vin de la un președinte, aceasta este adevărata imagine și mereu a fost a lui Igor Dodon. De a minți electoratul și de a se petrece, toată viața lui el o ține în petreceri, în vacanțe de lux... Așteptăm 24 decembrie să vedem cum porumbelul de la Condrița își ia zborul”, a comentat deputatul.

Oazu Nantoi a declarat că Igor Dodon trebuie să răspundă pentru asemenea petreceri organizate pe timpul pandemiei. La fel deputatul a menționat că revenirea în fruntea Partidului Socialiștilor a lui Igor Dodon îi va asigura acestuia moartea politică.

„Pentru mine este important că Igor Dodon după patru ani de mandat fie și fictiv, trei ani a stat în buzunarul lui Plahotniuc, a pierdut capitala acestei țări și a pierdut susținerea, nici nu a avut-o din partea acelui segment al societății care vede viitorul RM în calitate de stat de drept democratic în baza standardelor europene. 

Al doilea moment, o sfidare totală a bunului simț și a unei persoane civilizate în condiții de pandemie. El trebuie să răspunde pentru această petrecere în condițiile pandemiei.

Igor Dodon și-a demonstrat primitivismul său, el nu este în stare să înțeleagă că el este deja un cadavru politic nociv pentru partidul socialiștilor și el încearcă să meargă pe șinele aceluiași mesaj absolut inventat și neactual pentru societatea noastră încercând să o acuze pe Maia Sandu de niște pericole care doar pentru el există. 

Pe mine mă bucură faptul că Igor Dodon dorește să revină la conducerea PSRM-ului, asta este o garanție în plus că acest partid se va duce la fund. 

Dar pentru ceea ce s-a întâmplat cu aceste întruniri în condiții de pandemie, el pur și simplu trebuie să răspundă, din momentul ce președintele în exercițiu demonstrează o asemenea sfidare față de securitatea acestei țări, cineva trebuie să fie penalizat”, a punctat Oazu Nantoi.

Într-o intervenție pe skype, primarul orașului Vulcănești, Victor Petrioglu a declarat că duminică, 22 noiembrie în sudul republicii au avut loc mai multe mese festive organizate de către partidul Socialiștilor. La fel primarul a menționat că Igor Dodon merge în aceste localități pentru a chefui, nu pentru a rezolva problemele oamenilor.

„Eu ca primar am aflat cu jumătate de oră înainte de a veni în localitate președintele în exercițiu, că la Vulcănești va fi prezent Igor Dodon. Mie desigur mi-a fost interesant și am ieșit în teritoriu să văd dacă anume acesta va fi prezent. 

Să văd dacă e vorba despre o vizită de lucru, pentru a rezolva careva probleme dureroase pentru societate. Dar la scurt timp am înțeles că va fi din nou o masă festivă.

De la început am înțeles că e vorba despre 150 de persoane, dar am înțeles că au fost în jur de 250 de oameni din Cișmichioi, Etulia, Vulcănești și din Carbalia au fost adunați la un restaurant din orașul nostru, unde cu mare fast au sărbătorit înfrângerea lui Dodon.

M-a interesat cine a achitat acest banchet și de aceasta dată m-am convins că Partidul Socialiștilor a finanțat sărbătoarea. La fel știu că asemenea mese festive au avut loc în acea zi încă în mai multe localități în Taraclia, Chirsova, Ceadâr-Lunga și Vulcănești.

Vreau să spun că de când sunt primar aceasta este a cincea manifestația care a avut loc la restaurant în Vulcănești, dar nicidecum o vizită de lucru care ar fi importantă pentru orașul nostru.

Acel video de la restaurant nu este un fake, este un video făcut de cineva din satele vecine, nu de la Vulcănești, deoarece eu îi cunosc la față pe cei din oraș.

La noi la găgăuzi este o vorbă, marfa bună se vinde la tine în sat, iată pe mine mă interesează dacă în satul Sadova a avut loc asemenea manifestație. Oamenii nu trebuie să ieie în considerație cele spuse de președintele care nu a făcut nimic pentru regiunea noastră”, a spus primarul.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării