main logo
577

Oficial suedez: R. Moldova va reuși. Viitorul ei e în Uniunea Europeană

Suedia reafirmă susținerea constantă pentru parcursul european al Republicii Moldova și apreciază angajamentul ferm al țării noastre în consolidarea democrației, chiar și în contextul unor provocări geopolitice majore și al unui război hibrid pe scară largă declanșat de Rusia în Europa.

Oficial suedez: R. Moldova va reuși. Viitorul ei e în Uniunea EuropeanăColaj: Știri.md

Declarația a fost făcută de Per Olsson Fridh, directorul Academiei Folke Bernadotte (FBA) – Agenția Suedeză pentru Pace, Securitate și Dezvoltare, care a subliniat necesitatea consolidării rezilienței societăților europene și a cooperării extinse pentru construirea unei securități comune în cadrul european, transmite Știri.md cu referire la radiomoldova.md.

El a atras atenția asupra regresului democrației în ultimii ani și asupra amenințărilor tot mai pregnante pe care războiul hibrid le aduce asupra statelor europene.

„Rusia poartă acest război hibrid împotriva tuturor – în țările nordice, în statele baltice, în Ucraina, în Moldova, dar și în multe alte părți ale Europei. Trebuie să lucrăm împreună pentru a face față acestei situații. Putem învăța mult unii de la alții, dar trebuie să înțelegem cum să identificăm vulnerabilitățile societăților noastre, ca să fim mai puțin expuși acestor amenințări. Este vital să ne asigurăm că cetățenii nu devin receptivi la propagandă, la dezinformare și la atacurile hibride”, a explicat Per Olsson Fridh.

El a mai menționat că sprijinirea reformelor pentru întărirea securității și a statului de drept rămâne o prioritate. Pentru a obține rezultate sustenabile, este esențială dezvoltarea unor parteneriate solide cu alte state europene.

„Toate democrațiile sunt astăzi sub presiune, iar la nivel global am asistat la un regres în ultimii 20 de ani. Prin urmare, pentru a promova și proteja societățile noastre deschise și democrația, trebuie să lucrăm împreună. Este o abordare comună a securității, pe care o construim în parteneriat. Colaborăm cu instituțiile din Republica Moldova în mai multe domenii și, prin acest efort comun, învățăm treptat, pas cu pas. Poziția Suediei este clară: Moldova contează”, a adăugat directorul FBA.

Per Olsson Fridh a salutat, de asemenea, determinarea cetățenilor moldoveni de a-și asuma propriul destin și a exprimat încredere în viitorul european al Republicii Moldova. El a afirmat că dorința moldovenilor de a trăi într-o societate democratică poate fi realizată prin aderarea la Uniunea Europeană.

„Moldova este o țară mică și dezvoltarea necesită timp. Cetățenii doresc să trăiască în societăți deschise, libere. Având acest obiectiv clar, trebuie să continuăm să promovăm și să protejăm democrația. Va fi și mai bine când Moldova va deveni stat membru al Uniunii Europene, pentru că astfel vom putea dezvolta parteneriatul nostru mult mai mult. Moldova și Suedia – împreună în Uniunea Europeană. Moldova poate și va reuși”, a conchis oficialul suedez.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării