main logo
2589

Oficial: Golovatiuc este candidatul majorității la funcția de premier

Fostul deputat al Partidului Socialiștilor, care recent a fost numit ambasador în Federația Rusă, Vladimir Golovatiuc, este candidatul majorității parlamentare la funcția de premier.

Oficial: Golovatiuc este candidatul majorității la funcția de premierFoto: știri.md

Anunțul este făcut de către PSRM într-un comunicat de presă, iar declarația a fost citită de liderul fracțiunii socialiștilor, Corneliu Furculiță, în cadrul ședinței Parlamentului, transmite Știri.md cu referire la IPN.

În același comunicat se precizează că declarația cu privire la constituirea majorității parlamentare este semnată de 53 de deputați. 

Este vorba despre socialiști și deputații din platforma Pentru Moldova, din care face parte și Partidul Șor.

Președintele țării este invitată la consultări cu majoritatea parlamentară, la ora 12.00, care urma să aibă loc fie la Președinție, fie la Parlament, la discreția șefei statului, a precizat liderul fracțiunii parlamentare a PSRM, Corneliu Furculiță, în plenul Parlamentului.

Contactată de IPN, purtătoarea de cuvânt a Președinției, Sorina Ștefârță, nu a oferit deocamdată o reacție referitoare la invitația lansată în plen.

După negocierile cu fracțiunile parlamentare, președintele Maia Sandu a anunțat, marți, că a luat act de decizia Marianei Durleșteanu de a-și retrage candidatura de la funcția de prim-ministru. 

Având în vedere că nu există acum un candidat care să fie susținut de o majoritate formalizată, a decis să-l înainteze pe Igor Grosu la funcția de premier. 

Miercuri, Partidul Socialiștilor a contestat la Curtea Constituțională decretul prezidențial de desemnare.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării