Oana Țoiu, la Chișinău: România va continua să sprijine Moldova
Ministra Afacerilor Externe a României, Oana-Silvia Țoiu, aflată în prima sa vizită oficială la Chișinău, a reafirmat sprijinul ferm al României pentru parcursul european al Republicii Moldova, subliniind importanța consolidării instituțiilor, a securității energetice și a cooperării economice bilaterale.

România își reafirmă angajamentul ferm față de parcursul european al Republicii Moldova și va continua să ofere sprijin pentru consolidarea instituțiilor și gestionarea provocărilor actuale. Declarațiile au fost făcute de ministra Afacerilor Externe a României, Oana-Silvia Țoiu, aflată marți, 22 iulie, într-o vizită oficială la Chișinău, la invitația omologului său moldovean, Mihai Popșoi, transmite Știri.md cu referire la moldova1.md.
„România va continua să sprijine Republica Moldova, ca și până acum, în obiectivul consolidării rezilienței sale. Împreună, dar și alături de alți parteneri europeni, putem asigura gestionarea și prevenirea atacurilor hibride”, a declarat șefa diplomației române.
Ministra a menționat că cele două state sunt unite nu doar prin istorie și limbă, ci și prin obiective strategice comune. „Suntem uniți de aceeași limbă, de o istorie și de tradiții comune. Și mai ales de un viitor comun în Uniunea Europeană. Ne leagă și mai strâns o agendă extinsă, care privilegiază conectivitatea cu procesul de integrare al Republicii Moldova în Uniunea Europeană”.
Printre priorități se numără securitatea energetică, dezvoltarea infrastructurii și creșterea investițiilor. „Vedem un avans spectaculos al capacității interne de generare de energie electrică, mai ales energie regenerabilă, ceea ce ne duce împreună pe un drum sustenabil și sigur”, a spus Oana Țoiu. Ea a adăugat că „proiectele comune avansează foarte bine” și că România susține „o implicare mai consistentă a firmelor românești în dezvoltarea capacităților de producție și creștere economică comună”.
La rândul său, ministrul de Externe Mihai Popșoi a salutat prezența oficialei române și a apreciat profunzimea relației bilaterale: „Acest fapt reconfirmă legătura profundă și cu adevărat specială dintre țările noastre.”
Potrivit lui Popșoi, România este principalul partener strategic al Republicii Moldova, contribuind decisiv la transformarea instituțională și la parcursul european. „Sprijinul său multidimensional este esențial în transformarea și integrarea europeană a Republicii Moldova”, a declarat ministrul moldovean.
Mihai Popșoi a mai menționat că România este „cel mai important partener comercial al Republicii Moldova și un investitor de bază, cu peste 1.600 de întreprinderi cu capital românesc active în țara noastră”.
În cadrul discuțiilor, cei doi miniștri au abordat și subiectul reconstrucției Ucrainei, în contextul cooperării trilaterale Republica Moldova – România – Ucraina. „Am analizat viitoarea contribuție la reconstrucția Ucrainei și intenția de a deveni un coridor economic și logistic, în special pentru sudul Ucrainei”, a precizat Popșoi.
Vizita Oanei-Silvia Țoiu la Chișinău este prima în calitate de ministru al Afacerilor Externe al României. Pe lângă întrevederea bilaterală cu Mihai Popșoi, oficiala română are programate discuții cu președinta Maia Sandu, președintele Parlamentului Igor Grosu și prim-ministrul Dorin Recean.