main logo
5718

O candidată la funcția de membru CSM va fi reevaluată de Comisia Pre-Vetting

Marți, 28 noiembrie, ora 16:00, Comisia Pre-Vetting o va audia repetat pe Tatiana Chiriac, candidată la funcția de membru în CSM din rândul candidaților non-judecători, cu experiență profesională în domeniul dreptului sau în alt domeniu relevant. Interviul va fi public și se va desfășura online.

O candidată la funcția de membru CSM, reevaluată de Comisia Pre-VettingPoză simbol

Audierea se încadrează în procedura de evaluare reluată a candidatei, dispusă de Curtea Supremă de Justiție care a admis contestația acesteia, transmite Știri.md

Doritorii de a participa sunt rugați să notifice în prealabil Secretariatul Comisiei la adresa de e-mail secretariat@vetting.md până marți, 28 noiembrie 2023, ora 10:00, pentru a primi linkul cu care se vor putea conecta la ședință. În notificare, în mod obligatoriu, se va indica numele și prenumele participantului, precum și organizația pe care o reprezintă (dacă este relevant). 

„Pe parcursul audierii, participanții la interviu din rândul societății civile, mass-media și publicul larg nu vor putea filma, fotografia sau interveni cu întrebări către candidată sau membrii Comisiei. Nerespectarea acestor reguli se va solda cu eliminarea din ședință”, se anunță într-un comunicat.

Știri.md amintește că 21 de candidați la funcția de membru în Consiliul Superior al Magistraturii și în Consiliul Superior al Procurorilor, care au picat evaluarea Comisiei Pre-Vetting, vor fi reevaluați.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării