Novac, ironic în Parlament: Până la PAS trăiam în colibe, în scorburi, în păduri
Deputatul PSRM, Grigore Novac, a ironizat în plenul Parlamentului guvernarea, afirmând că în politica moldovenească ar trebui introdusă - noțiune nouă - „de la PAS încoace”. Acesta a declarat sarcastic că, potrivit retoricii promovate, până la venirea PAS oamenii „trăiau în colibe, scorburi și păduri”.
Foto: Multimedia.parlament.md„În politică moldovenească trebuie introdusă o noțiune nouă - „De la PAS încoace”. Pentru că până la PAS nu a fost nimic și, odată cu venirea PAS-ului, a început a apărea toate celelalte, inclusiv și Protecția Socială. Pentru că până la PAS nu primea nimeni pensii, nu erau salarii, trăiam în colibe, în scorburi, în păduri, nu știu unde trăiam, pentru că așa ni se spune de 20-30 de ani”, a declarat parlamentarul, transmite Știri.md cu referire la unimedia.info.
„Și asta este o retorică bolnăvicioasă care de ani de zile nu am auzit la oricine, dar la un fost ministru al Protecției Sociale care, încă de câteva ori, a repetat, nu face diferența dintre moțiune de cenzură și moțiune simplă”, a declarat Novac.