Novac: Cei din PAS își făceau cruce că am scăpat de Gazprom
Deputatul BCS Grigore Novac acuză actuala guvernare că în loc să caute soluții pentru a evita o eventuală criză energetică în țară, atunci când aceasta încă nu s-a produs, „a lansat o retorică din domeniul fantasticului că suntem independenți din punct de vedere energetic”. „Toți își făceau cruce, mai ales cei din PAS, spuneau că în sfârșit am scăpat de Gazprom. Nu mai șantajează nimeni”, a spus Novac, în cadrul emisiunii Vocile Puterii de la Exclusiv TV.

„În mod normal nu trebuia să meargă Krasnoselski la Moscova, să solitice livrarea de gaze sau să cerșească sau ce a făcut el acolo. Toată istoria dacă o începem de la început, malul stâng al Nistrului este parte incontestabilă a RM. De aici rezultă și obșigația statului de a trata egal toți cetățenii, că-s la nord, la sud, pe malul stâng sau pe malul drept. Odată ce spune și domnul Marian că trebuie tratați egal, avem și ca stat obligația de a livra gaze și pe cetățeni mai puțin îi interesează prin care coridor. Acest lucru cu regret nu s-a făcut. Epopeea a început mult mai demult. Toți știau din timp că expiră contractul de tranzit pe teritoriul Ucrainei, din 2023 toți vorbeau inclusiv demnitari europeni, că expiră contractul. Ulterior s-a trecut la retorica precum că acest contract nu se va prelungi, o spuneau oficiali de rang ănalt din Ucraina. Tot acest scenariu pe care îl avem acum era bine știut din timp. Ulterior am mers la altă etapă, când tuturor le părea glumă, nimeni nu discuta cu ucrainenii, că avem de suferit, că ne afectează direct. Am văzut tentative de discuție din partea unor oficiali europeni, pe care la fel îi afectează sistarea acestui tranzit prin Ucraina. Ulterior, ce face statul nostru? Dar, în paralel cu asta, am avut noi ca stat o retorică din domeniul fantasticului din partea actualei guvernări, că suntem independenți din punct de vedere energetic. Toți își făceau cruce, mai ales cei din PAS, spuneau că în sfârșit am scăpat de Gazprom. Nu mai șantajează nimeni”, a punctat deputatul socialist Grigore Novac, transmite Știri.md cu referire la unimedia.info.
„Malul drept”, l-a întrerupt deputatul PAS Radu Marian.
„Noi iarăși separăm malul stâng de R.Moldova?”, a întrebat Novac.
„PAS-ului când îi trebuie, spune că e malul drept și malul stâng, dar dacă se ajunge la separatism, ei zic, nu mai este, suntem un tot întreg”, a continuat deputatul BCS.
În aceeași emisiune, deputatul PAS Radu Marian, a declarat că gazele rusești pentru regiunea transnistreană, pentru care moldovenii din estul Moldovei plătesc câte un leu metrul cub sunt ca „un drog de care trebuie să scăpăm". Tot el, însă, insistă că Gazprom „trebuie să livreze gaze naturale regiunii transnistrene, conform contractului încheiat”.
La 21 ianuarie, Ministerul Energiei anunța că Gazprom nu a făcut rezervări pe gazoductul transbalcanic pentru a transporta gaze în regiunea transnistreană nici pe februarie.
La 20 ianuarie, așa-zisul lider din stânga Nistrului, Vadim Krasnoselski, a declarat că Tiraspolul este gata să primească gaz prin intermediul companiei „Moldovagaz”.
Totodată, Vadim Krasnoselski a publicat scrisoarea „Tiraspoltransgaz” către „MoldovaGaz”, prin care informează că autoritățile din stânga Nistrului sunt gata să achiziționeze prin intermediul companiei gaz și să achite pentru furnizări, dar la care încă nu a parvenit niciun răspuns. Liderul de la Tiraspol s-a adresat președintei Maia Sandu și i-a cerut „să se țină de cuvânt”.
La rândul său, Maia Sandu a declarat că „MoldovaGaz s-a oferit să cumpere gaze pentru malul stâng, iar Ucraina s-a oferit să livreze cărbune. Ambele oferte au fost refuzate, la fel cum nu sunt acceptate nici ajutoarele umanitare oferite de Guvern”. „Nu cred că vor accepta, pentru că în spatele regimului stă Kremlinul”, a mai adăugat șefa statului.
Anterior, Vadim Krasnoselski, a acuzat Chișinăul de blocarea furnizării de gaz către regiunea transnistreană. „Observăm o rezistență acerbă din partea oficialilor din Republica Moldova, cu scopul de a grava criza existentă”, a menționat acesta într-o postare pe rețele adresată președintei Maia Sandu.
Premierul Dorin Recean a declarat că a avut o discuție cu așa-zisul lider de la Tiraspol, după ce ultimul a venit de la Moscova. „Obiectivul meu era să temperez spiritele și să nu admitem excaladarea situației”, a menționat prim-ministrul.
Livrările de gaz rusesc în regiunea transnistreană vor fi reluate, în curând, a declarat Vadim Krasnoselski, în cadrul unui briefing organizat după vizita sa la Moscova.
Vadim Krasnoselski a zburat, prin Aeroportul Chișinău, la Moscova, în timp ce regiunea se confruntă cu o criză energetică, după ce gigantul rus Gazprom a oprit livrarile de gaze. În context, președinta Maia Sandu a precizat că „cunoaște” despre vizită, care este încă o dovadă că nu există „impedimente din partea Chișinăului de a găsi soluții pentru criza gazelor”.
Președinta Maia Sandu a efectuat pe 9 ianuarie o vizită de lucru în Zona de Securitate a Republicii Moldova, alături de prim-ministrul Dorin Recean și vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian. „S-a discutat despre probleme și soluții, iar una din ele ar fi ca Ucraina să livreze cărbuni pentru Centrala de la Cuciurgani, iar ei să achite cu energie. Chișinăul și Kievul vor discuta despre aceasta”, a menționat șefa statului, după vizită.
De cealaltă parte, localnicii din Copanca s-au arătat nemulțumiți de propunerile șefei statului de a plăti un tarif pentru curentul electric echivalent cu cel pe care îl plătesc cetățenii de pe malul drept și au aruncat mai multe replici în adresa oficialei. „În 4 ani nimic nu s-a făcut, chiar mai rău și mai rău”, „Lăsați-ne în pace cum am fost”, „La așa preț, pune-l lu'mă-ta!”, „Валите в свой Кишинёв”, „Ne vom încălzi cu tizic, dar nu vrem așa prețuri „europene””; au strigat oamenii prezenți la întrevederea cu Maia Sandu.
În regiunea din stânga Nistrului a fost instituită stare de urgență în economie, din cauza problemei livrării gazelor naturale în regiune. Decizia a fost anunțată de așa-zisul lider din stâna Nistrului, Vadim Krasnoselski.
Gazprom a oprit livrările de gaze către Moldova de la 1 ianuarie 2025 din cauza datoriilor, dar și după expirarea contractului de tranzit cu Ucraina.
Ex-ministrul Energiei, Victor Parlicov, a fost la Sankt Petersburg, pentru a purta negocieri cu Gazprom, legate de tranzitul gazelor către regiunea transnistreană. Negocierile vin în contextul riscului de a întrerupe tranzitarea gazelor rusești a teritoriului Ucrainei, din 1 ianuarie 2025, când expiră contractul între Gazprom și Naftogaz. Cu câteva zile înainte să plece în Rusia, ministrul Parlicov, a semnat, la Istanbul, împreună cu omologul său turc, Alparslan Bayraktar, un Memorandum de Cooperare în domeniul energetic”.
Între timp, Maia Sandu a fost întrebată de o jurnalistă dacă intenționează „să se implice în discuțiile cu Gazprom” pe problema asigurării cu gaze naturale. Șefa statului însă a fugit de răspuns, iar paza sa de corp a ținut jurnalista departe de șefa statului.
Parlicov a admis că Moldova ar putea fi nevoită să achiziționeze energie electrică din altă parte de la 1 ianuarie și nu din regiunea transnistreană, iar costurile vor fi mai mari: Am avut acest scenariu în calcul când ne-am pregătit de iarnă. Vom achiziționa energie electrică din altă parte, da, ne asumăm că va fi mai scump. Apelăm și la sprijinul partenerilor internaționali, fără ei nu vom putea trece de scenariul în care regiunea transnistreană nu are gaze deloc sau suficient”.
Totodată, Parlicov a anunțat că președintele Gazprom, Alexei Miller, a solicitat părții moldovenești să discute cu autoritățile din Ucraina, pentru a le convinge să continue tranzitul de gaze naturale din Rusia spre R. Moldova și după 1 ianuarie 2025.