main logo
1092

Noua misiune a lui Dodon: Va fi şef la o asociaţie de afaceri

Liderul socialiştilor Igor Dodon a anunţat că renunță la mandatul de deputat în Parlament pentru a conduce asociaţia obştească „Uniunea de Afaceri Moldo-Rusă”, fondată în luna iunie şi al cărei preşedinte este de la fondare.

Noua misiune a lui Dodon: Va fi şef la o asociaţie de afaceri

„Astăzi am avut ședința Executivului politic al PSRM. Vreau să vă anunț: am luat decizia ca la Congresul PSRM să fie introduse modificări în statutul partidului, pentru ca partidul să fie condus de un organ colegial. Dacă se va vota, peste două luni, nu va exista funcția de președinte al PSRM, va fi organ executiv, care va alege un secretar. Am propus să fie cinci membri ai organului Executiv”, a spus Dodon, transmite Știri.md cu referire la Mold-street.com.

El a susţinut că ar putea rămâne președinte de onoare al PSRM. „Nu plec din partid, rămân în echipă, pentru a asigura revenirea PSRM la guvernare”, a afirmat liderul socialist.

Potrivit lui Dodon, vor fi introduse modificări și în programul partidului, cu accent pe „interesele naționale și ale poporului”.

Deciziile urmează a fi aprobate pe 18 decembrie, când se va desfășura Congresul Partidului Socialiștilor.

„Nu vom pune accent pe interesul geopolitic, dar pe mesaje ce țin de interesul național: păstrarea tradițiilor și interesului național”, a menționat Dodon.

A treia decizie anunțată de liderul socialist este că renunță la funcția de deputat în Parlament, susţinând că nu se ascunde după imunitate.

„Am acceptat propunerea care mi s-a făcut, să conduc noua organizație – asociaţia „Uniunea de Afaceri Moldo-Rusă”, care a fost înregistrată în luna iunie la Chișinău. Fondator al acestei organizații, din partea Federației Ruse, este Asociația Oamenilor de Afaceri „Delovaya Rossia”, care are 7.000 de membri cu o cifră de afaceri de peste 40 miliarde de dolari și cu peste trei milioane de angajați în diferite sectoare”, a menționat Dodon.

Fostul preşedinte a precizat că misiunea sa va consta în atragerea investițiilor din Rusia, aprofundarea relațiilor economice între Moldova și Rusia și acordarea de ajutor antreprenorilor care caută parteneri în Rusia.

Uniunea de Afaceri Moldo-Rusă (UAMR) a fost înființat de către Delovaya Rossiya și Fundația EURO-ASIA-Moldova pentru dezvoltarea economiei Moldovei.

Igor Dodon este preşedinte al aceste organizaţii de la fondare. Totodată, el figurează şi ca administrator.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării