main logo
455

Nicu Popescu, la Bruxelles: Dorim să atragem investiții

„În Republica Moldova, președintele, majoritatea parlamentară, guvernul depun eforturi coordonate pentru asigurarea obiectivului de modernizare europeană a țării noastre” – este mesajul transmis de Nicu Popescu, la întrevederile pe care le-a avut la Bruxelles.

Nicu Popescu, la Bruxelles: Dorim să atragem investițiiFoto: știri.md

„Dorim să construim, cu suportul UE, noi drumuri, școli, spitale, să consolidăm climatul de afaceri, să atragem investiții, să creăm noi locuri de muncă, să scoatem țara din sărăcie, să creștem nivelul de trai al cetățenilor și să fortificăm reziliența. Aceste acțiuni corespund, de asemenea, și obiectivelor politice pe termen lung ale UE”, a scris Nicu Popescu pe pagina sa de Telegram după întrevederile cu reprezentanții conducerii NATO – secretarul general Jens Stoltenberg și secretarul general adjunct Mircea Geoană, cu europarlamentari și reprezentanți ai instituțiilor europene, transmite Știri.md cu referire la IPN.

Un alt obiectiv al agendei oficialului moldovean a fost orientat spre consolidarea diplomației parlamentare. În acest sens, Nicu Popescu a avut întrevederi cu David McAllister, președintele comisiei pentru afaceri externe a Parlamentului European și alți europarlamentari. „În contextul situației de criză cu care se confruntă continentul european, am reliefat în discuțiile cu partenerii occidentali poziția țării noastre asupra subiectelor de actualitate de pe agenda europeană”, a scris Nicu Popescu.

În cadrul întrevederilor cu Stefano Sannino, secretarul general al Serviciului European pentru Acțiune Externă și secretarul general adjunct NATO, Mircea Geoană, interlocutorii s-au referit la situația europeană de securitate, pledând pentru respectarea principiilor care stau la baza arhitecturii europene de securitate. Printre temele cărora le-a fost acordată atenție au fost „consolidarea cooperării politice, participarea (Republicii Moldova, n.r.) la misiunile UE de gestionare a crizelor, combaterea amenințărilor hibride și securitatea cibernetică”, a precizat Nicu Popescu.

Katarína Mathernová, directorul general adjunct al Direcției Generale Vecinătate și Negocieri privind extinderea din cadrul Comisiei Europene, a fost interesată de evoluțiile din Republica Moldova, în cadrul unei întrevederi cu oficialul moldovean. 

„Am trecut în revistă progresul înregistrat pe agenda de reforme în diferite sectoare, precum și implementarea Planului de Recuperare Economică și Planul Economic și de Investiții al UE pentru statele Parteneriatului Estic”, a scris Nicu Popescu.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării