main logo
368

Nicu Popescu, întrevedere de rămas-bun cu ambasadorul Lituaniei

Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, a avut o întrevedere de rămas-bun cu ambasadorul Lituaniei în Republica Moldova, Kestutis Kudzmanas.

Nicu Popescu, întrevedere de rămas-bun cu ambasadorul LituanieiFoto: Nicu Popescu/ Telegram

Ministrul i-a mulțumit pentru prestația excelentă, munca și contribuția semnificativă la dezvoltarea parteneriatului dintre țările nostre, transmite Știri.md.

"Am spus că Lituania este un exemplu pentru țara noastră în multe domenii importante, printre acestea fiind eficiența energetică, ordinea publică, sectorul apărării și combaterea amenințărilor hibride, toate având o importanță strategică în cursul nostru de reforme și modernizare europeană. Am dori să dezvoltăm în continuare cooperarea la nivelul autorităților în beneficiul ambelor țări.

Am fost asigurat că Lituania rămâne un susținător ferm al aspirațiilor noastre europene și, cu această ocazie, am reiterat recunoștința noastră pentru sprijinul Lituaniei în obținerea statutului de țară candidată pentru aderarea la UE. 

I-am urat domnului ambasador mult succes în activitatea diplomatică ulterioară și să rămână un bun prieten al țării noastre", a scris ministrul pe o rețea de socializare.

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării