main logo
617

Nicolae Negru: Putin a organizat referendumuri ca să sperie lumea

Fiind disperat de înfrângerea pe care a suferit-o în regiunea Harkov, Vladimir Putin a mers pe această cale de a organiza ilegal așa-numitele referendumuri în regiunile ocupate din Ucraina, amenințând totodată și cu arme atomice.

Nicolae Negru: Putin a organizat referendumuri ca să sperie lumea

O părere în acest sens a fost susținută de către editorialistul Ziarului Național Nicolae Negru, în platoul emisiunii "Punctul pe AZi" de la TVR Moldova, transmite Știri.md.

"E ciudat, fiindcă era stabilită o altă dată, 11 septembrie, pe urmă au fost suspendate, amânate. Ceea ce au atras atenția juriștii că acest pseudoreferendum încalcă până și legile Rusiei de desfășurare a unui referendum. Acesta fiind desfășurat pe teritoriul Ucrainei, trebuiau puse în aplicare legile Ucrainei, sunt încălcate și ele. Sunt încălcate și normele internaționale. Ce fel de referendum, atunci când au venit cu trupele, ai ocupat teritoriul, o bună parte din populație a fugit, cei care au fugit nu mai contează? Vocea lor nu este importantă? Nu vrei să afli ce cred acei cetățeni care au fugit din calea tancurilor rusești? De ce în mod flagrant se încalcă normele dreptului internațional? Așa ar trebui întrebat Putin, dar nu știu dacă el poate să explice. Mi se pare că în disperare de cauză s-au pornit pe această cale, să sperie lumea, fiindcă acest referendum e însoțit de anumite amenințări, dezângănit de arme atomice. E atât de disperată această înfrângere pe care a suferit-o în regiunea Harkov, să-l fi pus în așa situație când nu mai știe ce să facă, și-a pierdut controlul națiunii, această mobilizare i-a speriat pe ruși", a spus editorialistul Ziarului Național Nicolae Negru, în cadrul emisiunii "Punctul pe AZi" de la TVR Moldova.

"Conform dreptului internațional, conform constituțiilor tuturor țărilor care se consideră democratice, referendumurile, alegerile sunt niște mecanisme de realizare a suveranității poporului. Pe când vedem că Federația Rusă folosește această metodă democratică în favoarea războiului, expansiunii sale, în favoarea unor autorități care doresc sânge. Acest pseudoreferendum este folosit de către Putin, fiindcă el nicidecum nu se împacă cu faptul că este slab, că operațiunea lui specială a fost inițiată de dânsul și s-a prăvălit cu succes. Succesul extraordinar al armatei ucrainene care a dat posibilitatea să elibereze aproape tot Harikovul, o parte din Herson demonstrează faptul că armata ucraineană a devenit și mai puternică. O bună parte din populație în timpul războiului a plecat din localitățile unde s-a făcut referendumul, o altă parte nu a participat și al treilea au fost impuși să voteze. În Ucraina este introdusă răspundere penală față de cei care au organizat aceste pseudoreferendum, vor fi trași la răspundere cei care au propagat unirea cu agresorii, iar cei care au fost impuși sub automate vor fi eliberați. Poporul ucrainean va continua victoria asupra ocupanților, persoanele care au fost impuse să participe la vot vor fi eliberate de răspundere, ceilalți toți vor fi trași la răspundere. Este un exemplu al Ucrainei când ei aplică legea așa cum este ea", a adăugat generalul Victor Catan, fost ministru de Interne.

Referendumurile organizate de ruşi pentru anexarea a patru regiuni ucrainene la Rusia s-au încheiat, după cinci zile. Rezultatele, previzibile, sunt de aproape sută la sută în favoarea alipirii la Federaţia Rusă. În zilele următoare este previzibil ca Vladimir Putin să formalizeze decizia de anexare a celor patru teritorii.

Republica Moldova condamnă ferm așa-numitele plebiscite organizate ilegal de Federația Rusă în regiunile ocupate, Herson, Zaporojie, Donețk și Lugansk, care constituie o încălcare flagrantă a principiilor fundamentale ale dreptului internațional.

Anterior, și Ministerul de Externe al României a declarat că nu recunoaște așa-zisele referendumuri organizate de separatiștii proruși, pe care le consideră ilegale și ilegitime.

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării