Natalia Ixari îi răspunde lui Daniel Vodă și îl acuză de manipulare
Polemica privind concertul organizat de Renato Usatîi în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN), în paralel cu expoziția dedicată victimelor regimului sovietic, escaladează. După ce Guvernul a calificat evenimentul drept „o insultă la adresa memoriei colective”, purtătoarea de cuvânt a primarului, Natalia Ixari, l-a acuzat pe Daniel Vodă de manipulare politică și de lansarea unor declarații false.

Potrivit Nataliei Ixari, Primăria Chișinău nu autorizează evenimente, ci doar este notificată despre desfășurarea acestora, conform prevederilor legale, transmite Știri.md.
„Primăria Chișinău răspunde pentru evenimentele organizate de municipalitate. În alte cazuri, conform legii, este notificată, nu autorizează evenimente – așa cum a menționat, în mod manipulator, colegul meu din Guvern”, a scris Natalia Ixari pe Facebook.
Reprezentanta Primăriei a mai afirmat că „angajații structurilor de stat nu au avut nicio pretenție la organizator sau invitați”, dar că „politic, Guvernul aruncă vina pe Primărie, așa cum s-a obișnuit, pe orice subiect”.
Concertul organizat de Renato Usatîi a stârnit un val de critici în spațiul public, în special din partea jurnaliștilor, experților în securitate și reprezentanților societății civile, care au acuzat lipsa de respect față de memoria victimelor regimului comunist și au calificat evenimentul drept propagandistic. Participarea unor artiști ruși despre care presa a relatat că ar fi susținut public regimul de la Kremlin a accentuat și mai mult controversele.
Expoziția „Teroarea de stat în Moldova sovietică. Victime, făptași, amploare” poate fi vizitată în PMAN până pe 27 iulie. Aceasta este găzduită în două vagoane simbolice și prezintă mărturii, documente și conținut multimedia despre deportările staliniste din Basarabia.
Ulterior, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a declarat că Executivul condamnă concertul organizat pe 15 iulie în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN) de Renato Usatîi, în cadrul Festivalului Absolvenților, calificând evenimentul drept „o insultă la adresa memoriei colective” și „o bătaie de joc”.