main logo
5466

Năstase, întrebat de ce nu e reținut Șor: Să ne tăiem venele în PMAN?

„Să ne tăiem venele în PMAN?”. Așa a răspuns ministrul de Interne, Andrei Năstase, întrebat de ce nu este încă reținut Ilan Șor.

Năstase, întrebat de ce nu e reținut Șor: Să ne tăiem venele în PMAN?Colaj: Știri.md

Acesta a menționat că autoritățile trebuie să respecte toate procedurile legale, dând asigurări că Șor va răspunde... chiar dacă vor trece mai mulți ani, transmite Știri.md cu referire la Agora.md

„În momentul în care am avut dosarul gata cu Șor, am putut să-l dăm în căutare națională și internațională. Astea sunt regulile vieții, regulile după care trăiește o întreagă lume. Acum noi ce trebuie să facem? Să ne tăiem venele în Piața Marii Adunări Naționale ca să satisfacem pe cineva? Ce ar trebui să facem? Respectăm procedurile, intentăm dosarele penale, dăm în urmărire. Bineînțeles, vine ziua când se răspunde. Nu uitați, Pinochet (n.r. – fostul dictator chilian Augusto Pinochet Ugarte) a trebuit să trăiască 90 de ani ca să ajungă să răspundă penal”, a declarat Andrei Năstase în cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la N4.

Pe 30 iulie 2019, Ministerul de Interne a anunțat că Ilan Șor a fost dat în căutare internațională.

În luna august, șeful Interpol Moldova, Viorel Țentiu, a declarat că Șor se află în Israel. „La orice traversare de frontieră va fi reținut”, a spus el, în condițiile în care Israelul nu-și extrădează cetățenii.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării