main logo
430

Nantoi: Deciziile PAS și PPDA nu înseamnă cedări, ci riscuri

Deciziile Partidului Acțiune și Solidaritate și Partidului Platforma Demnitate și Adevăr de a susține un președinte de legislativ înaintat de Partidul Socialiștilor nu înseamnă cedări, ci mai degrabă riscuri.

Nantoi: Deciziile PAS și PPDA nu înseamnă cedări, ci riscuriFoto: Ipn.md

Declarația aparține deputatului din partea blocului ACUM, Oazu Nantoi, transmite Știri.md cu referire la IPN.

„Noi suntem conștienți de riscurile acestea, dar noi nu putem să împingem țara în alegeri anticipate. Societatea nu dorește acest lucru”, a declarat parlamentarul la emisiunea „Punctul pe azi” de la TVR Moldova. În opinia lui, o coaliție dintre PSRM și PDM nu a fost creată chiar a doua zi după alegeri tocmai pentru că o asemenea variantă nu-i convine cuiva la Moscova.

Comentatorul politic Igor Volnițchi spune că decizia Partidului Acțiune și Solidaritate a fost una surprinzătoare, dar poate fi explicată. Comentatorul nu exclude că PAS a avut o abordare pur strategică pentru că ar fi simțit că sunt excluși din jocul politic. „Ei au intervenit, schimbând ușor datele problemei, forțând nota și determinându-i și pe ceilalți mari jucători politici să ia atitudine”, afirmă Igor Volnițchi. Potrivit lui, se vede că PAS trece la un alt nivel al luptei politice, încercând să pună mai mult accent pe analiză și strategie politică ceea ce este bine.

De asemenea, Igor Volnițchi nu exclude că în interiorul blocului ACUM se discută o schimbare de strategie, membrii PPDA nu ar fi acceptat această schimbare și PAS ar fi forțat puțin nota în acest caz. „PPDA, în linii mari, s-a aliniat poziției expuse de PAS, nuanțând anumite aspecte, înaintând anumite condiții”, a afirmat comentatorul.

Jurnalistul Vitalie Călugăreanu consideră că în ultima perioadă asistăm la o iresponsabilitate crasă a politicienilor din Republica Moldova față de cetățeni. „Să lași trei luni țara fără o guvernare de facto eu cred că este o iresponsabilitate pe care puțini și-o permit. Această atitudine trebuie cumva taxată de către cetățeni, indiferent de coloratura actorilor politici. Noi suntem într-o situație economică foarte proastă și semnalele care ne vin de la partenerii externi despre asta vorbesc - că ne apropiem de un colaps mare”, susține jurnalistul. În opinia lui, cetățenii asistă la un show, scenariul căruia este scris de mult timp.

Blocul politic ACUM a invitat din nou Partidul Socialiștilor la continuarea dialogului în seara zilei de joi sau vineri dimineață la ora 08:30, la Parlament. Formațiunea menționează că invitația vine ca urmare a deciziilor asumate de către consiliile politice naționale ale celor două partide din cadrul Blocului ACUM – PAS și PPDA.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării