point Logo
main logo
main logo
4618

Mureșan: Regiunea transnistreană nu oprește parcursul R. Moldova spre UE

Deputatul european Siegfried Mureșan (grupul PPE/PNL), președintele Delegației Parlamentului European pentru relațiile cu Republica Moldova, a declarat că problema transnistreană nu împiedică procesul de integrare europeană al țării.

Mureșan: Regiunea transnistreană nu oprește parcursul R. Moldova spre UEImagine simbol

În cadrul unei discuții cu antreprenorii moldoveni, Mureșan a subliniat că beneficiile aderării la Uniunea Europeană vor fi resimțite de toți cetățenii Republicii Moldova, „indiferent dacă sunt de partea dreaptă sau de partea stângă a Nistrului”, transmite Știri.md cu referire la studio-l.online.

„În multe discuții pe care le avem la Bruxelles despre integrarea europeană a Republicii Moldova nu se discută deloc despre regiunea transnistreană. Pentru noi este important să progresăm cu procesul de aderare, să se facă legile, să vină fondurile europene, iar de regiunea transnistreană ne ocupăm mai încolo. Nu ne împotmolim în situația de acolo și nu e un impediment acum care să ne țină pe loc”, a afirmat eurodeputatul român.

Siegfried Mureșan este și co-raportor al Parlamentului European pentru legislația privind Planul European de Creștere pentru Republica Moldova, inițiativă care urmărește sprijinirea economică și accelerarea reformelor necesare aderării.

studio-l.online
Publicitatea ta poate fi aici