main logo
7019

Muraru: Cei din R. Moldova să ştie că AUR e o grupare neofascistă

Deputatul PNL, Alexandru Muraru, face acuzaţii grave la adresa AUR, spunând că în România AUR este „o grupare de factură neofascistă”, cu un discurs ce instigă la ură, iar încercarea de a accede în Parlamentul Republicii Moldova e o „tentativă de a vulnerabiliza mediul politic de peste Prut”.

Muraru: Cei din R. Moldova să ştie că AUR e o grupare neofascistăFoto: Mediafax

„Anunţul privind participarea AUR la alegerile parlamentare anticipate din Republica Moldova este de fapt încercarea de a crea un nou capitol de destabilizare şi violenţă politică şi simbolică în fragila democraţie de peste Prut. Adevăratul proiect al AUR peste Prut este de fapt acela de a denatura drumul europenizării Republicii Moldova. 

Această formaţiune politică, prin reprezentanţii săi, a alterat democraţia din România, a instigat permanent la ură şi la violenţă, iar de la tribuna Parlamentului s-au făcut declaraţii antisemite, xenofobe, de elogiere a criminalilor de război”, spune deputatul PNL, Alexandru Muraru, transmite Știri.md cu referire la Mediafax.

Acesta acuză că, în România, AUR a adunat un cumul de factori „care să-l scoată în afara legii”: „Este de aşteptat că acelaşi comportament îl va avea şi peste Prut. Cetăţenii republicii Moldova si autorităţile trebuie să ştie că, în România, AUR nu a avut absolut nicio contribuţie în Parlament, este un partid care se hrăneşte din ură şi care contribuie la destabilizarea societăţii, ceea ce ar servi interesului unor forte din Est”, transmite Alexandru Muraru.

Deputatul liberal acuză că AUR nu reprezintă valorile unionismului, ci „valorile autohtonismului naţionalist care ne îndepărtează de Europa Occidentală”.

„În Parlamentul României, reprezentanţii AUR elogiază criminali de război, apologeţi ai antisemitismului, promovează o politică discriminatorie şi homofobă. Republica Moldova este cel mai important proiect al României în privinţa politicii externe. Republica Moldova trebuie sprijinită să îşi construiască, pas cu pas, traiectoria de stat membru cu drepturi depline în UE. 

Statul român îşi doreşte ca cetăţenii Republicii Moldova să sprijine forţele democratice, europene care au ca obiectiv şi susţin un viitor european pentru Republica Moldova. 

România a fost singura ţară care a sprijinit Republica Moldova în lupta cu pandemia COVID-19, un gest de solidaritate profundă. Guvernul României a acordat Republicii Moldova, cu titlu gratuit, un ajutor umanitar de 140.000 doze de vaccin împotriva COVID-19. Republica Moldova are nevoie în acest moment de sprijin real, consistent şi clar în privinţa dezvoltării şi integrării europene, nu de partide care duc de fapt o politică a instigării la ură, a violenţei şi extremismului”, conchide Muraru.

AUR va participa la alegerile parlamentare din Republica Moldova, anunţa miercuri copreşedintele Alianţei, George Simion.

„Anunţ participarea AUR la alegerile parlamentare de la Chişinău. Suntem cu aceeaşi siglă şi cu aceeaşi denumire, începând de săptămâna trecută, înregistraţi în Registrul Partidelor Politice de la Chişinău. 

Este pentru prima oară în istoria celor două state când un partid există pe ambele maluri ale Prutului. Vrem să avem parlamentari AUR, parlamentari unionişti, în ambele parlamente”, spunea copreşedintele AUR, George Simion.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării