main logo
598

Moțpan: SIS a interceptat jurnaliștii între anii 2017 și 2019

Deputatul Blocului ACUM, Chiril Moțpan, a reiterat astăzi, într-o conferință de presă, că toate dezvăluirile referitoare la interceptare mai multor persoane sunt veridice și că sursele sale sunt de încredere.

Moțpan: SIS a interceptat jurnaliștii între anii 2017 și 2019Foto: captură video

Moțpan susține că Serviciul de Informații și Securitate este instituția care ar fi responsabilă de interceptarea unor jurnaliști și membri ai societății civile, în perioada 2017-2019, și anume Direcția Protecția Ordinii Constituționale. Iar, între 2015 și 2016, de acest lucru s-ar fi ocupat subdiviziunile MAI, transmite Știri.md cu referire la Radiochișinău.md.

Totodată, Chiril Moțpan a confirmat informația că Vlad Plahotniuc ar avea 2 identități, dintre care una este falsă. Deputatul Platformei DA consideră că fostul lider democrat încearcă să scape de extrădare și își construiește o imagine de victimă.

Amintim că Serviciul de Informaţii şi Securitate a respins acuzațiile privind presupusa implicare a instituţiei în interceptarea unor reprezentanţi ai mass-media, lideri de opinie şi politicieni și a condamnat ”încercările de denigrare a instituției și de atragere în dispute cu substrat politic”.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării